Simpozion internațional „In memoriam Constantin Daicoviciu”, la muzeul din Caransebeș

Peste 30 de cercetători, istorici și academicieni din țară și din străinătate participă zilele acestea la simpozionul internațional de arheologie dedicat academicianului român Constantin Daicoviciu.

De astăzi și până vineri, 15 decembrie, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, organizează Simpozionul internațional de arheologie și istorie „In memoriam Constantin Daicoviciu”, la 50 de ani de la trecerea în eternitate a academicianului.

Arheolog și istoric de prestigiu internațional al antichității, Constantin Daicoviciu este unul dintre fondatorii arheologiei transilvănene și al Școlii de Arheologie din Cluj-Napoca.

La evenimentul științific vor participa 35 de oameni de cultură, cercetători și istorici din țară și străinătate (Serbia, Croația și Italia), care vor susține comunicări cu privire la cercetările arheologice din arealul Banatului, cele mai recente descoperiri arheologice, activitatea specialiștilor în patrimoniu cultural arheologic, o parte din efortul de cercetare a siturilor arheologice, dar și despre istoria și tradițiile Banatului Montan. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți ai administrației locale și județene, ai Episcopiei Caransebeșului și ai Direcției Județene de Cultură.

Este o ediție jubiliară dedicată unui om cu o activitate universitară remarcabilă, profesor universitar al catedrei de arheologie și istorie a Universității Babeș-Bolyai, iar mai târziu decan și rector, acum când se împlinesc 50 de ani de la trecerea în neființă. Suntem onorați să putem organiza un astfel de eveniment cu tradiție în Caransebeș, poate cel mai longeviv simpozion din Banat”, ne-a declarat managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, Diana Țîrdea.

De asemenea, în deschiderea simpozionului vor avea loc prezentarea lucrărilor „O Istorie a Banatului 2023 – Compendiu”, apărută la Editura, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, prezentată de către dr. Adrian Ardeț, și „Sub pecetea Romei”, Studii alese (2004-2020), autor profesor emerit Ioan Piso, prezentată de către dr. Călin Timoc.

Participanții la eveniment vor avea parte și de un recital de muzică corală religioasă și de colinde, susținut de către Grupul Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

Simpozionul se va desfășura pe două secțiuni: „Istorie Romană și Medievală” și „Arheologie Preistorică și Istorie Modernă Contemporană și Etnografie”.

Menționăm că Simpozionul „In memoriam Constantin Daicoviciu” a fost organizat în anul 1994 de către Hadrian Daicoviciu, fiul marelui savant, la un an de la dispariția academicianului. Simpozionul științific de istorie desfășurat la Caransebeș a fost inițiat, pentru prima dată în anul 1973, de către Societatea de Istorie din România, Filiala Caraș-Severin, având-o ca principal organizator pe doamna prof. Virginia Ardeleanu, din Caransebeș, la îndemnul academicianului Constantin Daicoviciu.

Amintim că academicianul Constantin Daicoviciu a fost pomenit și cinstit, în anul 2014, în localitatea sa natală, fosta comună Căvăran, ce astăzi îi poartă numele, ocazie cu care a fost inaugurat bustul marelui istoric și arheolog român.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/