Simona Halep a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Vest. Instituția de învățământ a rămas corigentă la organizare

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Numărul unu mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a primit azi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, titlu acordat pentru faima adusă poporului român la nivelul întregii planete. Sportiva a fost modestă, așa cum o știu deja toți iubitorii tenisului, dar, din păcate, universitatea a fost clar depășită de eveniment și a „comis-o” grav la partea organizatorică.

Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, într-un eveniment cu acces liber, deși nu așa se procedează când se acordă distincții academice, cu transformarea ceremoniei într-o baie de mulțime.

Sinceră ca întotdeauna, sportiva a recunoscut că e primul ei contact cu Timișoara. „A fost o veste extraordinară și m-am bucurat. Sunt foarte onorată să primesc acest titlu, chiar dacă sunt atât de tânără. A fost un eveniment deosebit, vreau să mulțumesc UVT. Spre rușinea mea, este prima mea experiență la Timișoara, dar este una deosebită și vreau să mulțumesc orașului. Oamenii sunt deosebiți, au o energie pozitivă pe care pot să o simt, deși abia am venit cu o mașină de la aeroport. Le-am transmis tinerilor că atunci când ai încredere în tine și nu renunți niciodată, nu poți să nu reușești”, a declarat Simoha Halep.

Halep rămâne momentan fără antrenor

Tenismena le-a povestit celor din sală cum a câștigat Roland Garros-ul la junioare, în 2008, simțind că va fi ultimul turneu la junioare, și cum peste zece ani, a avut aceeași liniște interioară când a cucerit turneul din Paris la senioare. Momentan, Halep s-a despărțit de Dareen Cahill și spune că va rămâne o perioadă fără antrenor. „Nu o să am antrenor în perioada următoare. Cu siguranță rutina se va schimba și va trebui să fiu mai responsabilă pentru multe lucruri. Mi-aș dori foarte mult să progresez cu echipa de Fed Cup. Nu va fi ușor cu Cehia, pentru că ele au câștigat deja trofeul”, a precizat sportivă.

Prioritatea Fed Cup

Muzeul TM

Halep se va concetra pe Fed Cup, dar și pe Jocurilor Olimpice de la Tokio. „Obiectivele mele sunt Fed Cup și Olimpiada. Bineînțeles, și câștigarea unui Grand Slam, pentru că nu înseamnă că dacă am câștigat unul, este destul”, a precizat Halep.

Cât despre Australian Open, numărul unu mondial se așteaptă la un turneu al surprizelor. „Ca orice Grand Slam, este foarte greu. Cred că va fi un turneu cu multe surprize, orice sportivă din Top 10 îl poate câștiga”, a punctat Simona Halep.

UVT, corigentă la organizare

După ce au avut inițiativa unui asemenea demers, cei de la Universitatea de Vest nu s-au achitat deloc onorabil de organizare. După decernarea tilului, cu referire la caricatura din Charlie Hebdo, rectorul Marilen Pirtea a făcut o glumă neinspirată, cum că a pregătit o caricatură semnată de timișoreanul Ștefan Popa Popa’s. De fapt, cadoul a fost un tablou în ramă.

După festivitate, pe holul UVT s-a creat o mulțime ca la bâlci, pentru poze și autografe. Abia ulterior, sportiva a fost adusă la conferința de presă, de unde, dintr-o nefericită organizare, a ieșit pe ușa din dos a sălii.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/