Președintele interimar PSD Caraș-Severin și totodată președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, e convins că social-democrații nu numai că-și vor păstra toate primăriile pe care le conduc astăzi, dar vor adăuga și altele, în ciuda faptului că partidul a fost lovit puternic în ultimii doi ani.
PSD nu poate coborî sub pragul de la alegerile europarlamentare sau de la prezidențiale, iar efectele evenimentelor din ultima vreme de la nivel de Caraș-Severin au fost diminuate prin gesturile de onoare făcute de liderii județeni. Silviu Hurduzeu spune că PSD are destui oameni de valoare și că în scrut timp partidul va reveni pe primul loc în preferințele electoratului. „La alegerile locale, targetul minim pentru PSD nu poate fi decât câștigarea, în primul rând, a pozițiilor pe care le are în momentul de față. De aici în sus discutăm despre performanță. Câștigarea primăriilor pe care le avem în acest moment și câștigarea Consiliului Județean Caraș-Severin înseamnă un target minim pentru PSD. Dar eu cred că și la Primăria Caransebeș PSD are o șansă, are o șansă destul de mare. Spun asta și numai comparând rezultatele în Caransebeș de acum patru ani, diferența nu a fost mare între candidatul Partidului Național Liberal, actualul primar Felix Borcean, și candidatul Partidului Social Democrat, Bebe Iova”, a declarat Hurduzeu.
Deocamdată nu e clar cine va candida din partea social-democraților pentru Primăria Caransebeș. Probabil că Hurduzeu se bazează și pe incertitudinea din PNL. Liberalii întârzie să anunțe candidatul și asta pentru că, spun unele surse, sondajele comandate de ei nu au oferit deloc rezultate încurajatoare. „Am auzit despre sondajele care se fac în Caransebeș, dar nu am date despre ele, despre rezultate și despre cum stau candidații, însă eu cred și simt că PSD în Caransebeș poate câștiga Primăria”, a mai spus Hurduzeu.