Silviu Hurduzeu: „Îl cunosc, cred în capacitatea lui de a reforma PSD!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Șansele social-democraților de a reveni la putere sub comanda lui Marcel Ciolacu sunt evaluate total diferit de către liderii PSD din Caraș-Severin.

Dacă președintele executiv PSD Caraș-Severin, Luca Mălăiescu, a taxat în termeni duri ceea ce încearcă să facă oamenii din jurul lui Marcel Ciolacu pentru a pune mâna pe partid, vicepreședintele județean Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, e mult mai optimist într-o astfel de variantă. 

„Au fost multe discuții, dar până la urmă Marcel Ciolacu este un om politic care la el în județ a performat. Dacă vă uitați pe rezultatele pe care le-a obținut la alegerile locale și parlamentare, în 2016, o să vedeți un număr record de primari și un număr foarte mare de consilieri locali și județeni. De asemenea, a câștigat alegerile parlamentare. Îl cunosc pe Marcel Ciolacu, cred în capacitatea lui de a reforma partidul, dar nu va fi ușor. Eu am încredere în el. În acest moment, partidul trece printr-o perioadă destul de grea, lucrul acesta nu trebuie ascuns. Dacă nu pornim de la această evidență, ne va fi foarte greu să vorbim despre rebranduirea partidului. Partidul a renăscut de multe ori”, a declarat Silviu Hurduzeu pentru expressdebanat.ro.

1000x100 (4)

Pentru a reveni cât mai curând în preferințele electoratului, PSD ar trebui să devină și mult mai maleabil și mai deschis către viitoare alianțe politice, crede același Hurduzeu. Iar primul său gând se îndreaptă către Pro România. Și asta nu pentru că acolo se află Ion Mocioalcă, omul căruia îi datorează multe în cariera politică, ci pentru că sunt două formațiuni care au același ADN. „Partidele de Dreapta, chiar dacă au candidat separat, până la urmă s-au aliat. Mi se pare absurd să continuam într-o ceartă la nesfârșit cu Pro Romania. Sigur, este de discutat cine a avut dreptate și cine nu, dar dacă e să continuam așa, ajungem să pierdem constant alegerile și nu vom avea un răspuns la aceasta întrebare, cine a avut dreptate”, a mai spus social-democratul. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/