Silviu Hurduzeu este vicepreşedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest! [UPDATE]

Ședinţa de constituire a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest) pentru perioada 2016 – 2020 a avut loc ieri, la Arad. La întâlnirea prezidată de directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Sorin Maxim, au luat parte parte preşedinţii administraţiilor judeţene Arad, Timiş, Caraş-Severin şi vicepreşedintele CJ Hunedoara. De asemenea, au fost prezenţi şi primari de municipii, oraşe şi comune din cele patru judeţe.

Cu acest prilej, Iustin Cionca a fost ales preşedinte al CDR Vest, pentru o perioadă de un an. Vicepreşedinte a fost desemnat Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

În cadrul şedinţei de luni, membrilor CDR Vest le-au fost prezentate stadiile implementării Programului Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, respectiv a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, precum şi mecanismul de evaluare a proiectelor depuse spre finanţare în cadrul POR 2014-2020. Aceste două programe operaţionale sunt gestionate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) la nivelul Regiunii Vest în calitate de Organism Intermediar.

„Suma pentru actualul program de finanţare 2014-2020 este cu 70% mai mare decât suma care a fost pe componenta trecută a programului din perioada 2007-2013. Proiectele pot fi depuse pe şase componente, începând deja cu luna aprilie şi inclusiv pe zona de microîntreprinderi componenta este încă deschisă”, a anunţat Sorin Maxim, director ADR Vest.

De asemenea, membrii CDR Vest au fost informaţi cu privire la activitatea Asociaţiei Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG) – a cărei preşedinţie este asigurată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest începând cu luna aprilie a anului 2015.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acest consiliu alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.

UPDATE, ora 14.00

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a comentat pentru Express de Banat alegerea sa în noua funcţie de la CDR Vest explicând că, practic, este un algoritm de patru ani pentru cei patru preşedinţi de consilii judeţene din regiune, astfel că anul acesta a fost ales vicepreşedintele acestui for, urmând ca, de anul viitor, să asigure chiar preşedinţia Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. „Ca proiecte, am propus finanţarea, pe axa drumuri, a DJ 684 Ruşchiţa – Voislova – conexiune cu judeţul Hunedoara şi a porţiunii Grădinari – Goruia de pe DJ 581”, ne-a declarat Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/