Forul administrativ cărășean își îndreaptă atenția spre trei drumuri județene, pentru care va solicita bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale. În total este vorba despre 29 de milioane de lei.
În cea mai recentă ședință extraordinară a Consiliului Județean, au fost votate în unanimitate 3 proiecte de hotărâre pentru reabilitarea a 3 drumuri județene. Prin cele trei documente, Palatul Administrativ solicită 29 de milioane de lei, urmând ca, de la bugetul local, investiția să fie de 594.000 de lei.
În primul dintre proiectele de hotărâre se vorbește despre continuarea lucrărilor pe DJ 582 Reșița – Văliug, derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru care sunt solicitați 1,9 milioane de lei. Valoarea totală a lucrărilor pentru cei 13 km de drum este de aproximativ 15,3 milioane de lei. Până acum au fost decontate 13,3 milioane de lei, iar contribuția de la bugetul local pentru întreaga lucrare este de 119.000 de lei. În acest moment, potrivit Consiliului Județean, drumul este reabilitat în proporție de 88%.
Cel de-al doilea drum la care forul județean face referire și pentru care cere finanțare de la Ministerul Dezvoltării este DJ 680A Maciova – Ciuta – Obreja (DN68). Pentru cei 7,4 km de drum, este nevoie de 10 milioane de lei, contribuția Consiliului Județean fiind de 282.000 de lei.
În aceeași ședință, consilierii județeni au votat și proiectul de hotărâre pentru modernizarea DJ 585 Valeapai – Duleu – limită cu judeţul Timiş. Suma solicitată pentru cei 8 km de drum este de 16,8 milioane de lei, iar valoarea care se va asigura de la bugetul local este de 295.000 de lei.