Silvăşan şi Apostu vor să lase Caransebeşul fără stadion! Meciul se joacă la Tribunalul Caraş-Severin!

Stadionul municipal este din nou motiv de dispută între Asociația Sportivă Municipală Fotbal Caransebeș și municipalitate.

Pentru că problemele legate de revendicarea stadionului din parcul Teiuș, fost CFR, nu pot fi rezolvate decât în instanță, conducerea urbei a solicitat girul Consiliului Local pentru angajarea unei firme de avocatură care să susțină cauza apărării în noul proces intentat de asociația menționată Primăriei Caransebeș.

Reprezentantul legal al asociației, Apostu Mitică – președinte, solicită radierea stadionului municipal de pe numele municipiului Caransebeș din cartea funciară. Dosarul a ajuns la Tribunalul Caraș-Severin și este în folosul cetățenilor municipiului ca primăria să dea mai multă atenție acestui caz pentru că, dacă stadionul nu rămâne în patrimoniul municipiului, echipa FC Caransebeș nu ar avea teren pentru antrenamente și meciurile oficiale din Liga a II-a, au menționat consilierii. Drept urmare, aleșii locali au votat în unanimitate angajarea unei firme de avocatură pentru soluționarea acestui nou caz.

Problemele dintre Primăria Caransebeș și ASM Fotbal Caransebeș au început în 2007, când s-a încercat o colaborare în folosul fotbalului între primărie și mai multe asociații din Caransebeș, printre care și cea coordonată de Alexandru Silvășan și Mitică Apostu. Aceștia din urmă au hotărât să renunțe la înțelegerea făcută în baza protocolului de colaborare. Mai mult, ei contestă hotărârea de Consiliu Local din 2012 prin care s-a radiat dreptul de administrare operativă a Complexului CFR asupra imobilelor din incinta bazei sportive.

La ora actuală, Stadionul Municipal se află în domeniul public, în ultimii ani administrația publică locală investind peste 500.000 de lei în reabilitarea bazei sportive.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/