Petrică Toma, patronul Hotelului Roman din Băile Herculane, poate răsufla ușurat: magistrații Tribunalului Hunedoara l-au achitat pe fiul său, Silvan Toma, în dosarul în care era trimis în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat, alături de Alin Șimota.
Alin Simota, fostul vicepreşedinte al PNL Hunedoara și fost patron al Clubului Sportiv Jiul Petroşani, a fost condamnat, miercuri, la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate şi şantaj. În acest dosar, Alin Simota a fost trimis în judecată, alături de alţi 13 inculpaţi, de procurorii DIICOT Alba Iulia, care susţineau că la cererea acestuia ar fi fost executate acte de violenţă şi răpiri.
Alături de Șimota, mai mulți membri ai grupului au primit pedepse cu suspendare, cu excepția lui Silvan Toma, în cazul căruia a încetat procesul penal după ce persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă.
Decizia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Sursă foto: Liga2.prosport.ro