Siguranța elevilor, în atenția conducerii școlilor

Congresul de astăzi, ce a adunat toți directorii unităților școlare din Caraș-Severin, a avut ca temă de dezbatere atât siguranța în școli cât și noutățile din sistem, impuse de Ministerul Educației.

În urma numeroaselor evenimente în care au fost implicați elevi ce au făcut subiectul presei naționale, s-a stabilit ca una dintre temele principale dezbătute în ședința cadrelor didactice să fie siguranța elevilor atât în școli, cât și în afara lor.

Inspectorul școlar general, Paul Șușoi, propune o măsură care să prevină toate incidentele și comportamentul violent din școlile cărășene. „M-am gândit ca directorul educativ alături de consilierul educativ să elaboreze lunar câte un raport în care să surprindă starea atitudinală a elevilor acelei școli. Directorul trebuie să știe starea elevilor, ofurile lor, tendința, moda, să îi cunoască la orice moment ca să se știe ce măsuri afective trebuie impuse”, declară Paul Șușoi.

Această măsură trebuie implementată, consideră inspectorul școlar general, pentru că prima cauză a violenței elevilor este una internă, bazată pe proasta coordonare, controlare a acestora, cărora de multe ori nu le este impus cu autoritate respectul față de cadrele didactice.

Inspectoratul de Poliție Județean, reprezentat de comisarul Ion Țuncu,  a prezentat întreaga activitate dedicată copiilor din timpul anului 2012 și a propus pentru semestrul acesta școlar, ca prioritate, pe lângă acțiunile de informare și prevenire în unitățile școlare, și identificarea, alături de cadrele didactice, a elevilor-problemă care ar putea deveni violenți. Aceștia, alături de victimele unor agresiuni, vor trece prin consiliere împreună cu părinții și profesorii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/