Persoanele cu dizabilități pot participa la „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”

persoanele cu dizabilitati in Timisoara
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Persoanele cu dizabilități pot participa la evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, fiind pregătit și un call-center pentru programări privind utilizarea serviciului de transport adaptat.

La evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, care are loc în perioada 6 – 8 octombrie, în peste 50 de locații aflate pe malul Begăi, pot participa și persoanele cu dizabilități. Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că persoanele cu mobilitate redusă care doresc să participe la evenimentele pregătite pot suna la numărul 0356-981 (până vineri, 6 octombrie inclusiv), pentru programări pentru utilizarea serviciului de transport adaptat și a lizei pentru scări. Acestea sunt puse la dispoziție de către Societatea Publică de Transport Timișoara, Direcția de Asistență Socială și Asociația Ceva de Spus.

Aștept cu nerăbdare Celebrarea orașului, unde voi putea urmări în bune condiții atât Turneul de baschet 3×3 și voi vizita alte câteva spații prietenoase pentru persoanele utilizatoare de fotoliu rulant, de-a lungul Begăi. În pavilionul din Parcul Copiilor, împreună cu colegii din asociație vă așteptăm la câteva activități pregătite chiar de noi”, a declarat Andrei Gerber, utilizator al fotoliului rulant și membru al Asociației Ceva de Spus.

persoană cu dizabilitati din Timisoara

De asemenea, organizatorii „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” au luat mai multe măsuri care să crească gradul de accesibilitate al spațiilor și evenimentelor din program.

Celebrarea orașului aduce o nouă premieră în Timișoara, un nou pas mic și firesc pentru o participare cât mai largă din comunitate. Concertul cu muzică din desene animate susținut de muzicieni ai Filarmonicii Banatul Timișoara și spectacolul de teatru Povești africane invită în mod special persoane neurodiverse și cu diverse abilități. În acest sens, organizatorii au pregătit mai multe facilități de accesibilitate, de la voluntari zâmbitori pentru orientare, kituri senzoriale, căști antifonice, broșuri în limbaj ușor de înțeles, elemente la tactile. Sperăm că tot mai multe evenimente vor urma exemplul”, a declarat Teodora Borghoff, expertă în incluziune socială, membră a Echipei Curatoriale Timișoara 2023.

Pavilionul din Parcul Copiilor găzduiește activități din mai multe proiecte și inițiative culturale în parteneriat cu asociații ale persoanelor cu dizabilități din Timișoara. Expoziția „Feel The City – Cultură pentru toți de-a lungul Canalului Bega” pune la dispoziția persoanelor nevăzătoare, și nu numai, machete tactile 3D ale unor spații cu destinație culturală situate pe traseul Bega: Filarmonica Banatul, clădirea FABER, Centrul Reformat Noul Mileniu și Turnul de Apă din cartierul Iosefin. De asemenea, Atelierele „Perspective – Timișoara 2023 For All”, organizate de Asociația Kabaitan, propun publicului activități diverse centrate pe subiectul accesibilizării și incluziunii. Pavilionul va găzdui și un spațiu de odihnă menit să ofere repaus senzorial persoanelor neurodiverse, dar și altor tipuri de public.

STPT job 1000x200

Tot în cadrul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” vor fi organizate trei tururi ghidate „Timișoara prin alți ochi”, adresate persoanelor cu dizabilitate de vedere. Mai mult, comunitatea persoanelor surde din Timișoara beneficiază pe parcursul celor trei zile de un tur cu interpretare în limba semnelor române, susținut de Angela Mate.

Totodată, evenimentele din zona Uszoda au spații pentru fotolii rulante lângă tribune, voluntari pentru sprijin, toaletă mobilă adaptată și acces pentru posesorii de card de parcare pentru persoane cu dizabilități în zona restricționată pentru trafic. Doritorii vor putea viziona Turneul de baschet 3×3 precum și concertele de la scena Uszoda de duminică, 8 octombrie, susținute de Domino, la ora 19.00, și Dubioza Kolektiv, la ora 20.45.

De asemenea, Centrul Cultural FABER (Splaiul Peneș Curcanul, nr. 4-5), care găzduiește expozițiile „Semnalizatoare – Designul nu este un Panou de Bord, Performing 89. Stări de deziluzie” și festivalul cu muzică alternativă „Launmomentdat în curte”, este un spațiu cu intrare fără bariere și are, de asemenea, toaletă adaptată.

Teatrul Basca găzduiește duminică, 8 octombrie, de la ora 19.00, spectacolul Puf Buf, în care protagoniști sunt copii cu deficiențe de auz. Spațiul este dotat cu o rampă mobilă, iar organizatorii oferă sprijin la accesul în sala de spectacol.

Biserica Reformată Noul Mileniu găzduiește în fiecare dintre cele trei seri câte un concert de jazz: Pawel Kaczmarczyk Trio / Yuri Daniel Quartet – Northern Lights (vineri, 6 octombrie, ora 19.00), Reto Weber & Jasper van’t Hof / Ruggero Robin Trio (sâmbătă, 7 octombrie, 19.00) și Nils Petter Molvaer / Airelle Besson (duminică, 8 octombrie, 19.00). Intrarea la evenimentele din cadrul „Timișoara Jazz Festival” se face pe bază de bilet, iar persoanele cu certificat pot face rezervări pentru locuri gratuite la numărul de telefon 0356-981.

Evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului” este organizat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/