Am stat în banca mea în perioada campaniei electorale. Ştiam cu cine nu aş cam vota, ştiam cu cine aş putea vota. Am vrut să văd dacă, stând pe margine şi urmărind prestaţia candidaţilor din Caraş-Severin, opţiunile unui nehotărât ca mine vor fi, dacă nu răsturnate, măcar ajustate şi bine conturate. Şi am ajuns la concluzii.
Obligatoriu voi merge la urne. Oricâte nemulţumiri am în ceea ce priveşte întreaga ofertă electorală, trebuie să votez! În Caraş-Severin, mafia interpartinică este pe cale să pună definitiv stăpânire pe principalele administraţii publice din judeţ. Dacă voi sta pe margine, aş deveni complicele penalilor!
Reşiţa a fost condusă în ultimele două mandate de un primar (PSD) profund corupt (Mihai Stepanescu), secondat în ultimul mandat de un viceprimar (PSD) care propune continuitate (Ioan Crina)! Aşadar, în primul mandat al lui Stepanescu, când colegul său din conducerea PSD, Ioan Crina, era consilier local, firma lui Crina înşfăca un contract de milioane privind „lucrări pentru reabilitarea carosabilului, amenajarea locuri de parcare şi refacere trotuare” în Reşiţa. În al doilea mandat al lui Stepanescu, Crina devenind viceprimar, firma acestuia este trecută pe numele fratelui său şi derulează în continuare contractul fără nicio jenă! Mai mult chiar, cu Stepanescu arestat, vicele Crina îi preia atribuţiile de primar şi semnează cu tupeu eliberarea garanţiilor de 10 la sută pentru lucrarea făcută de firma lui Crina! În opinia mea, este un conflict de interese clar!
Întrebat de Ioan Popa, la confruntarea electorală televizată, dacă firma sa are contracte directe sau prin intermediari cu Primăria Reșița, Crina a negat. La câteva zile distanţă, au apărut dovezile. Contracte, semnături, evidenţe incontestabile! Urma o a doua (şi ultimă!) confruntare televizată între principalii candidaţi la funcţia de primar, dar Crina nu s-a prezentat! E greu să faci faţă propriilor minciuni demascate de principalul adversar!
Acestea fiind zise, nu doar că nu voi vota PSD-ul condus de condamnatul penal Dragnea, dar nu pot vota nici cu Ioan Crina primar! Prea pare a fi croit după chipul şi asemănarea înaintaşilor săi, Ponta, Dragnea, Stepanescu!
Trebuie deci să votez o alternativă la PSD. Prima variantă ar fi PNL, dar şi în privinţa unor liberali am obiecţii. Aşa că am studiat oferta partidelor mici, aflate departe în sondaje faţă de PSD şi PNL. Şi ce am constatat? Că partidele care emit oarece pretenţii de a face pragul electoral de 5% sunt pregătite să facă pact cu PSD-ul în viitoarele consilii locale şi în Consiliul Judeţean! ALDE nu poate ieşi din cuvântul preşedintelui Tăriceanu, pus şi menţinut în funcţia de al doilea om în stat de către PSD. UNPR-iştii adunaţi în jurul fostului vicepremier Oprea bat şi acum pas de defilare la ordinul generalului, dovadă fiind însăşi înrudirea pre-electorală de la Bucureşti, unde relaţia dintre finul Ponta şi naşul Oprea a fost transpusă în Alianţa PSD+UNPR încă de pe buletinele de vot. Iar enumerarea partidelor mici ar putea continua, dar asta ar însemna să intru în detalii şi mai jenante, cum ar fi apropierea unor candidaţi, plasaţi pe diferite liste, de însuşi Verde-Împărat, Marele Sorin, al cărui interes este ca prietenul său Ion Mocioalcă să controleze majoritatea din Consiliul Judeţean.
Aşadar, dacă vreau ca administraţia publică din Caraş-Severin să nu fie condusă de PSD, am o singură variantă de vot: PNL şi candidaţii PNL! Dacă vreau ca, în caz că PSD va crea în jurul său majorităţi în consiliile locale şi cel judeţean, PSD-ul să aibă o opoziţie reală, consistentă, am o singură variantă de vot: PNL şi candidaţii PNL! Dacă vreau ca în toamnă, după alegerile parlamentare, să nu avem un Guvern PSD, trebuie ca partidul-alternativă să obţină în teritoriu, la aceste alegeri locale, cât mai multe mandate. Deci, acum am o singură variantă de vot: PNL şi candidaţii PNL! Voi vota cu Ioan Popa primar al Reşiţei şi cu candidaţii PNL propuşi de Ioan Popa şi Marcel Vela pentru CL Reşiţa şi CJ Caraş-Severin!