Și în pandemie se dezvoltă afaceri! Casa Alex, cel mai mare magazin de bricolaj din Caransebeș s-a deschis pentru gugulani!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Casa Alex, cel mai mare magazin de bricolaj din municipiul Caransebeș, s-a deschis, astăzi, 1 august, înainte de ora 8.00, după ce caransebeșenii s-au așezat la cozi pentru marele eveniment.

Omul de afaceri Alexandru Torma a ales Caransebeșul după ce a realizat în urmă cu aproape doi ani un studiu demografic în zonă, astfel că în aproape un an de zile a reușit să construiască de la zero, pe un teren privat, la ieșirea din municipiu spre Oțelu Roșu, cel mai mare magazin de bricolaj, în care caransebeșenii, dar și locuitorii din zonele învecinate să poată găsi tot ceea ce-și doresc pentru casă. Produsele pentru toate buzunarele sunt expuse pe zone bine delimitate, în spațiosul magazin astfel că, spre satisfacția investitorului, oamenii nu au venit doar de curiozitate în magazin, ci și pentru produsele dorite:

Mă bucur că am reușit să ne ținem de termen și să deschidem la 1 august și, mai mult mă bucur că lumea ne percepe exact pe măsura muncii pe care am depus-o noi la Caransebeș pentru ca oamenii să fie mulțumiți. Noi avem o prezență destul de bună în județul Caraș-Severin, suntem în Moldova Nouă, Oravița, Reșița, Bocșa, avem chiar un depozit în Armeniș, am avut un depozit și la Caransebeș, am avut nenumărate cereri de la clienți din Caransebeș, iar de acum suntem prezenți cu acest magazin de bricolaj”, precizează Alexandru (Alin) Torma, care spune că și-a dorit ca magazinul să fie așa cum erau magazinele „Universal” pe vremuri, cu produse diversificate pentru toți.

Casa Alex e un magazin gândit pentru orașe mici și medii, cu produse alexe exact pentru ce-i trebuie omului în casă, de la partea de electrocasnice, materiale de construcții, menaj, mobilă…, o paletă largă pentru ca oamenii care, fie își construiesc o casă, fie își amenajează locuința să aibă de unde alege și să găsească totul într-un singur loc.

Trăim vremuri în care lumea nu are timp, cumva au venituri mai mari dar nu este timp și atunci preferă să cumpere tot ceea ce au nevoie dintr-un singur loc. Acum în prima zi de deschidere am observat că pe primul loc în preferințele oamenilor este mobila, apoi electrocasnicele, dar și partea de materiale de construcții, surprinzător merg foarte multe game de produse. Bucuria noastră este că o mare parte dintre clienți a venit să cumpere, noi am și oferit multe promoții cu prețuri foarte bune, dar am văzut cumpărători care au ales și produse care nu erau în promoții și înseamnă că au găsit ceva pe placul lor”, ne-a mai precizat Alexandru (Alin) Torma.

Programul magazinului Casa Alex va fi în fiecare zi de luni până vineri între orele 08-20.00, sâmbătă între orele 8.00 și 17.00, iar duminica între 9.00 și 17.00.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/