Sfânta Maria, sărbătorită de românii din Serbia

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Rugăciune comună întru bucurie, la Sărcia. Parohia Ortodoxă Română din Sărcia- Serbia s-a bucurat la Praznicul Adormirii Maicii Domnului de prezenţa PS. Daniil, episcopul Daciei Felix şi a unei delegaţii venite din România.

Românii din Sărcia au vrut să marcheze în chip deosebit acest praznic al Născătoarei de Dumnezeu şi au invitat mai mulţi preoţi şi credincioşi de peste graniţă. Au răspuns invitaţiei preotul Cristian Popi de la Toracu Mare, care administrează şi Sărcia, Prot. Petru Drăghicescu, protopop al Toracului, Protoiereul sârb de Ciacova, Liubomir Matici, Pr. Popa Dumitru din Dobra-Hunedoara, Pr. Petru Berbentia din Reşiţa, precum şi grupul „Strana Strămoşească”. După întâmpinarea ierarhului locului, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar la vremea predicii, Prea Sfinţitul Daniil a vorbit celor prezenţi despre importanţa Maicii Domnului şi despre sfatul pe care l-a dat celor din Cana Galileii: „Să faceţi tot ce vă va spune”.

Praznicul Adormirii Maicii domnului, pentru noi, cei ce astăzi am participat la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, a fost un prilej de trezire duhovnicească şi de trezire a conştiinţei noastre ortodoxe româneşti şi a unităţii noastre de neam şi de limbă”, a explicat Prea Sfinţitul Daniil, al Episcopiei Dacia Felix.

Am venit să slujim ȋmpreună cu fraţii preoţi şi cu Prea Sfinţitul episcop Daniil şi este o bucurie sufletească, ca la această sărbătoare să putem fi ȋmpreună aici cu fraţii români din Sărcia, să aducem laudă Maicii Domnului şi totodată să continuăm colaborările culturale şi bisericeşti pe care le-am iniţiat pe când eram preot la această parohie”, a declarat Prot. Petru Drăghicescu, protopop al Toracului.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Relaţiile noastre cu parohia din Sărcia sunt destul de vechi şi eu aş zice chiar fructuase. Este o parohie mixtă, este singurul sat mixt ȋntr-o zonă cu sate sârbeşti şi poate tocmai de aceea, prezenţa fraţilor de peste frontiere este de fiecare dată binevenită”, a explicat Pr. Petru Berbentia, de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”  din Reşiţa.

După otpustul Sfintei Liturghii, Pr. Petru Berbentia a dat citire mesajului sărbătoresc, transmis de Prea Sfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, credincioşilor din Sărcia, mesaj în care îşi manifestă regretul de a nu putea fi împreună în această zi.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/