Vremea cu susul în jos din ultima perioadă a permis ca la o lună de când s-a închis sezonul de schi să poată fi lansat sezonul estival. De aceea, Ponton Casa Baraj dă drumul în acest weekend distracției de vară, mai ales că barajul este plin ochi de apă.
În acest sfârșit de săptămână, la Văliug, schiurile rămân o amintire de iarnă, înmagazinate până la iarna viitoare. În schimb, sunt scoase la iveală șezlongurile pe care fetele vor prinde primele urme ale soarelui, adică în acest weekend se relansează distracția de pe ponton.
Cine dorește să își dezmorțească oasele la soare are ocazia chiar zilele următoare pe pontonul de la Casa Baraj. Pe lângă plajă și soare, weekendul, prelungit până de 1 mai, aduce și două seri de petrecere, primele de pe ponton din acest sezon.
Ponton Casa Baraj deschide sezonul estival cu trei promisiuni. Prima constă în faptul că urmează șapte zile de soare, de astăzi și până pe 1 mai, iar a doua face referire la petrecerea de astă seară la care participă John Trend și Elles. Ultima promisiune este că pe 1 mai muncitoresc munca este lăsată la o parte, înghesuită de distracția garantată la petrecerea întreținută de Vali Florea. Acestea sunt doar pregătirile, etapa de încălzire pentru avalanșa de petreceri și concerte pe ponton.
Dr. Adrian Bădescu, co-lider RBL Banat & fondator Medici’s – MedLife, organizează la Reșița momentul cheie al anului: conectarea mediului de business cu proiectul „Antreprenorești – Adoptă un Sat”....
Ministrul Culturii de la Chișinău așteaptă explicații după ce juriul Republicii Moldova a acordat doar trei puncte României la Eurovision. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, spune că instituția pe care...
Alina Dragomir |
12 May 2026
Diana Apetrei |
17 May 2026
Alexandra Căpitănescu, pe podium la Eurovision Song Contest după votul masiv al publicului
Daria Alexandrescu |
17 May 2026
Roxana Bălan |
17 May 2026
Poliția Rutieră și RAR, controale nocturne pe șoselele din Caraș-Severin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

