Sesiune specială a examenului de Evaluare Națională pentru 4 elevi cărășeni și alți 8 din Timiș

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Patru elevi din Caraș-Severin și alți 8 din Timiș au participat astăzi la proba de Limba și literatura română din cadrul sesiunii speciale a examenului de Evaluare Națională. Aceștia nu au mers la prima etapă din cauză că provin din familii care, la momentul examenului, se aflau în izolare la domiciliu sau pentru că au avut temperatura corpului peste limita admisă.

Sesiunea specială a examenului de Evaluare Națională a înregistrat participarea a peste 200 de absolvenți de clasa a VIII-a la nivel național. Patru sunt din Caraș-Severin și nu au putut susține examenul în etapa normală pentru că provin din familii care s-au aflat în izolare la domiciliu. Centrul de examinare la care s-au prezentat este Școala Gimnazială „Mihai Peia” Reșița.

Elevii cărășeni care au susținut azi prima probă sunt de la Școala Gimnazială nr. 9 Reșița, Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița, Școala Gimnazială Vrani și Școala Gimnazială Poiana. Din cei patru înscriși, singurul absent este cel de la Școala Gimnazială nr. 9.

La nivelul județului Timiș, 8 elevi au susținut astăzi proba specială la limba română. 7 dintre ei au fost în izolare, iar unul dintre ei a avut temperatură peste media acceptată la prima prezentare.

Muzeul TM

Astăzi toți cei 8 elevi au fost prezenți pentru a susține proba specială la limba română și nu au existat probleme legate de triajul epidemiologic sau de tentative de fraudă. Mâine sunt așteptați aceiași 7 elevi din izolare la proba specială la matematică și încă un elev care a avut temperatură.

Primele rezultate vor fi afișate joi, la ora 12.00, la centrele de examen, anonimizate. Contestațiile se pot depune începând de joi, de la 14.00 la 20.00, iar procedeul se realizează și online, candidatul completează o declarație-tip prin care ia la cunoștință procesul de contestație, declarație care va fi semnată de părinții sau reprezentanții lor legali. Rezultatele după contestații se afișează sâmbătă, 4 iulie.

Ministerul Educației și Cercetării ține linia TELVERDE deschisă pentru semnalarea eventualelor nereguli privind desfășurarea examenului. Cei interesați pot apela 0800801100 din 29 iunie până în 2 iulie, între orele 8.00-16.00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8.00-14.00.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/