Fostul şef de la Finanţe, condamnat!

George Popescu şi cei trei tineri care l-au ajutat să recupereze cu forţa de la un aşa-zis om de afaceri din Bucureşti 1.000 de lei au scăpat uşor.

Condamnaţi la închisoare cu suspendare de Judecătoria Reşiţa pentru că l-ar fi tâlhărit în drumul mare pe Marius Patrană, un bucureştean specializat în a-i trage pe sfoară pe alţii, fostul şef al Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, Adrian Fule, Silviu Mitruţ şi Florin Belciug au primit astăzi sentinţa definitivă pronunţată în recurs de Curtea de Apel Timişoara. Magistraţii timişoreni au considerat sentinţa instanţei de fond ca fiind corectă din toate punctele de vedere şi, în consecinţă, au respins ca nefondate recursurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, inculpaţilor şi părţii civile. Astfel, cei patru rămân cu pedepsele de câte patru ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.

,,Consider decizia de astăzi a Curţii de Apel ca fiind una temeinică şi legală. S-au avut în vedere piesele dosarului, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor. Mă bucur că s-a format o practică judiciară de a se da suspendare sub supraveghere şi la infracţiuni de tâlhărie, pentru care încadrarea a fost între 7 şi 20 de ani. Salut decizia de astăzi care este definitivă”, a comentat avocatul Cosmin Bolosin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/