Seniorul feudal Anculia, cu cătuşe la mâini

Trimis în judecată pentru fapte de corupţie alături de omul de afaceri Tudor Jurj şi foştii primari ai localităţilor Oţelu Roşu şi Socol, Simion Iancu – Simi şi Valentin Ghiţă, şeful APIA Caraş-Severin forţează nota şi le cere magistraţilor să-l pună în libertate, în ciuda faptului că refuză să-şi recunoască vinovăţia şi că a încercat să se sustragă urmăririi penale.

 

Tribunalul Caraş-Severin a respins ieri o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar pe care a formulat-o Romică Anculia. Şeful APIA se va întoarce, cel mai probabil, în sala de judecată în cursul zilei de mâine. De data aceasta, însoţit de Simion Iancu – Simi şi Valentin Ghiţă. Magistraţii se vor pronunţa cu privire la oportunitatea judecării lor în stare de arest preventiv după ce procurorii anticorupţie au finalizat rechizitoriul. Instanţa cărăşeană a stabilit deja primul termen de judecată pentru data de 19 iulie.

Anculia, pe care procurorii l-au comparat cu un senior feudal datorită obiceiurilor sale, a recunoscut în faţa procurorului totul, dar apoi s-a sucit şi a retractat cele afirmate în mai bine de cinci ore de audieri. Directorul APIA aflase că procurorii DNA sunt pe urmele sale şi plănuia să se interneze în spital, chiar dacă starea lui de sănătate nu impunea asta. Anculia a negat că ar fi pretins sau dat vreodată şpagă, dar de la el de acasă au fost ridicate în momentul percheziţiilor importante sume de bani şi zeci de ceasuri de firmă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/