Senatul va vota, în ședința de plen de astăzi, legile Educației, anunță Alina Gorghiu. „«România Educată» devine astăzi realitate”, spune președintele interimar al Senatului.
„Cred că cel mai important, de departe, proiect pe care îl avem astăzi pe ordinea de zi este pachetul legilor Educației. «România Educată» devine astăzi realitate, sunt convinsă, prin votul coaliției aflate la guvernare. Parlamentarii sunt mobilizați. Le mulțumesc celor din comisia de Educație pentru efortul de peste o săptămână”, anunță Alina Gorghiu.
Ea precizează că peste 500 de amendamente au fost depuse și în Senat.
„Sunt mulțumită că astăzi reușim să supunem votului plenului proiectul cel mai mare de consultare națională din ultimele trei decenii. Vorbim de niște legi care oferă răspunsuri și un cadru adecvat nevoilor elevilor, cadrelor didactice și părinților. Sunt oameni care au nevoie de aceste schimbări. Este o reformă asumată de PNL, asumată de România, pentru că această reformă se află în PNRR și este o reformă care are ca obiective urmărite accesul neîngrădit la educație, prevenirea și combaterea abandonului școlar care în ultimii ani a devenit o problemă în România, învățământul dual și adaptarea la piața muncii, îmbunătățirea managementului educațional, realizarea unei reforme cât mai incluzive și mai cuprinzătoare”, încheie Gorghiu.