Senatorul Vela avertizează PSD: atacurile la adresa președintelui Ciucă afectează stabilitatea coaliției!

vela marcel

Liderul PNL Caraș-Severin le cere social-democraților să oprească imediat orice atac la adresa PNL și a președintelui Nicolae Ciucă!

Coaliția trebuie să se ocupe de guvernare, atrage atenția Marcel Vela, iar PNL înțelege foarte clar acest lucru. „Pe data de 9 iunie românii au dat un mandat pentru stabilitatea României și pentru continuitatea coaliției de guvernare, ambelor partide. Într-o perioadă de crize suprapuse și succesive, ar trebui să ne preocupe dezvoltarea României, atragerea fondurilor europene, stabilitatea țării și siguranța compatrioților, mai mult decât polemicile gratuite și atacurile politice incorecte. Așadar, subiectul alegerilor prezidențiale trebuie discutat în coaliție până când se va ajunge la un acord corect și acceptat de ambele partide.”, comentează președintele liberalilor cărășeni.

PSD nu poate impune PNL soluția pe care și-o dorește, mai spune Vela. Și asta pentru că sunt parteneri cu drepturi egale, iar deciziile se iau prin consens, nu prin dictat. Liderul PNL consideră că ar fi total greșit ca PSD să ia decizii unilaterale pe tema alegerilor prezidențiale.

„Vorbim mai întâi despre o decizie politică și apoi de una guvernamentală. Fără un acord în coaliție, nu există deocamdată o decizie guvernamentală. PNL este deschis în continuare discuțiilor. Doar prin discuții și cu argumente pozițiile se pot apropia. Inflexibilitatea și agresivitatea unora îndepărtează soluția. Când s-a stabilit în primăvară ca dată a alegerilor prezidențiale perioada lunii septembrie, atunci a fost o decizie a coaliției, adică a PSD și PNL. Trebuie să ne asumăm că n-a fost cea mai potrivită soluție ca alegerile prezidențiale să fie suprapuse cu începutul anului școlar, iar campania electorală din luna august să coincidă cu perioada concediilor multor români. Nu trebuie să persistăm în greșeală, ci trebuie să corectăm ce este de corectat. Am prezentat deja argumentele pentru care PNL susține alegerile prezidențiale în luna noiembrie.”, explică Marcel Vela.

Totodată, președintele PNL Caraș-Severin avertizează că speculația cu privire la eventuala demitere a ministrului de interne dacă nu pregătește actul normativ privind un calendar impus în luna septembrie, poate afecta stabilitatea guvernării și stabilitatea României, lucruri cu care nimeni nu trebuie să se joace.

„Guvernul trebuie să funcționeze pe baza înțelegerii din coaliție, nu altfel. Guvernul nu trebuie să devină prizonierul unor ambiții politice, în contextul crizelor care sunt acum la nivel mondial. Credem că responsabilitatea va prevala și această polemică va înceta. PNL dorește reluarea discuțiilor cu PSD pe tema calendarului alegerilor prezidențiale, pentru a se lua o decizie politică necesară și cât mai corectă pentru români.”, a conchis Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/