Senatorul Torma îi ține președintelui Dunca lecții de administrație publică

adrian torma, senator psd, moldova noua

Parlamentarul PSD critică atitudinea pe care Romeo Dunca a avut-o după cea mai recentă ședință de Consiliu Județean.

Conduita președintelui Consiliului Județean este asemuită de Adrian Torma unui șef de galerie supărat pe copiii de mingi. Asta, deoarece „meciul” început la ședința de joi și continuat la conferința de presă s-a încheiat într-un local din Reșița unde o parte a consilierilor majorității au mers să ia masa. Torma susține că jignirile lui Dunca au continuat în localul respectiv, de față cu cetățenii aflați în incintă.

„Pentru mine, nu a fost ceva nou. E o lecție de învățat. Astfel de persoane ar trebui să stea în ograda lor și să-și vadă de profesiile pe care și le aleg. Dacă alegi să fii într-o poziție publică, trebuie să ai un comportament decent, să accepți alte păreri și faptul că în viață mai poți greși, poți să nu ai dreptate sau poți avea dreptate dar altcineva să-ți impună o altă variantă validată de majoritate. Domnia sa nu a înțeles că, în administrație publică, majoritatea conduce”, a declarat Torma.

Referitor la acuzațiile aduse actualei majorități din Consiliul Județean, cum că primăriile conduse de liberali ar fi fost jefuite de bani, Torma îi amintește lui Dunca faptul că și el a tăiat serios din banii pentru o primărie sau alta pe vremea când liberalii aveau majoritatea. Senatorul a vorbit și despre „felicitarea” de care a avut parte de Crăciun din partea lui Dunca. Este vorba despre citația pe care a primit-o după ce președintele CJ  l-a dat în judecată pentru afirmații pe care Torma le făcuse la adresa sa.

 „În calitate de senator am și autoritatea de a avea opinii publice și politice. M-a dat în judecată pentru trei declarații, una dintre ele a fost legată de funcționarea bacului de la Moldova Nouă. Pe cine să acuz? Domnia sa este președintele Consiliului Județean, iar Consiliul Județean este ordonator de credite și în plus Consiliul Județean a implementat acest proiect. Apoi am declarat că el a fost parașutat în Consiliul Județean și ar trebui să-și dea demisia. M-am referit la faptul că a venit din altă parte. Dânsul știa Muntele Mic, dar nu știa comunele județului. A treia declarație a fost că depășește limita acuzându-i pe toți de corupție iar dânsul are o hârtie clară prin care vrea să primească înapoi mita pe care a dat-o. N-au fost minciuni, ci lucruri reale la care domnia sa a fost parte ca actor principal”, a mai declarat Adrian Torma întrebându-se ce-ar face Dunca dacă ar fi dat în judecată de toți cei pe care i-a jignit.

Senatorul PSD se abține de la comentarii despre corectitudinea împărțirii banilor, dar e de părere că majoritatea din Consiliul Județean a vrut binele județului. „Bugetul județului nu a fost votat de consilierii PNL la inițiativa președintelui Dunca, ci de ceilalți consilieri, ei părăsind sala, uitând de fapt care le este rolul mai ales că președintele este din același partid. Nu știu dacă există precedent în România ca opoziția să voteze bugetul, iar ai tăi să plece din sală”, a încheiat Torma, sintetizând cele petrecute în ședința de Consiliu Județean, într-un singur cuvânt: „ireal”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/