Sub semnul vedetismului

Anul 2013, abia început, n-a stat şi el puţin să se odihnească. S-a aruncat cu capul înainte în vâltoarea vieţii, cum ar spune un poet dac sau daco-roman sau chiar de la Cenaclul de Luni al lui Manolescu, pe care îl ştiu şi nu s-a schimbat. Ei, dar vâltoarea asta, ca să spun aşa, e formată din mai multe vedete. Cea mai tare din parcare e Biserica. A trebuit să facă faţă, doar în câteva zile, unui adevărat tur de forţă. Un sfânt Vasile, o incinerare „tangentă cu sinuciderea” şi fugărirea unui răspopit, pentru ca să nu dea dracu să-i facă mortului vreo slujbă înainte de a fi transformat în scrum, Boboteaza, cu metamorfozarea apei chioare în apă sfinţită. Aici, câteva precizări. Nu s-a sfinţit un ulcior, două de apă, ci sute de mii de tone, pe care s-au bătut românii, ca la ′77. Stau însă şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat, dacă apa ar fi fost transformată în vin. Greu de imaginat, în condiţiile în care noi ştim că virgulă cui pe cui se scoate. Şi în cele din urmă, ziua Sfântului Ion (La mulţi ani, nea Ioane!), sărbătorită azi, căreia, de asemenea, Biserica a trebuit să-i facă faţă. Vedeta numărul doi, fără îndoială, este Victor Ponta, primul ministru al ţării, care, cât de curând, va deveni cel mai înjurat personaj politic de la noi. Înjurat chiar şi de cei mai apropiaţi colaboratori ai săi. Să ne lămurim. Primul ministru a anunţat că bugetul care va fi alocat Parlamentului anul acesta va fi acelaşi ca anul trecut, chit că numărul deputaţilor şi senatorilor e mai mare decât în 2012. Aşadar, indemnizaţii mai mici, spre marea „bucurie” a aleşilor neamului, ajunşi acolo, evident, să se pricopsească. Pe de altă parte, acelaşi Ponta vrea să le dea acestor domni (şi doamne) încă o lovitură. Considerând că dorm destul prin fotoliile legislativului, ţine morţiş să le mai taie şi din vacanţe. În loc de trei luni pe an, să le ofere două, că nici copiii de la grădiniţă nu beneficiază de trei luni de vacanţă şi, orişicât. Chestia ar fi în regulă, dar cine votează pentru asta? Exact. Domnii parlamentari. Votează, ori ba? Cum să nu! Doar toţi sunt conştienţi că munca l-a făcut pe om. Băi, domnilor, o a treia vedetă ar putea fi … un sondaj de opinie. În timp ce Băsescu Traian se dă cu nailonul pe la Predeal, fiarele hămesite se şi grăbesc să consulte poporul în privinţa candidatului cu cele mai mari şanse la preşedinţie, la alegerile de la anu. Iar cărţile au ieşit cam aşa. Ponta cel mult înjurat, urmat de Sorin Oprescu, apoi de Crin Antonescu, Tăriceanu şi la coadă, Elena Udrea, care i-a luat faţa lui Blaga. Dar până atunci, Băsescu Traian trebuie să strângă cureaua dacă vrea să înceapă vânătoarea Casei de Vânătoare a lui Ceauşescu.

 

Scrisoare deschisă domnului Mircea Cavadia

Stimate domnule Mircea Cavadia,

 Uneori, în viețile oamenilor apar și se strecoară greșeli majore. O astfel de greșeală, a mea, vă privește. Dintr-o eroare, pe care îmi e greu să mi-o explic, numele și fotografia dumneavoastră au apărut pe o listă postată pe blogul meu. Această listă făcea trimitere la numele unor oameni care, conform datelor comunicate de CNSAS, ar fi colaborat cu Securitatea. Îmi fac MEA CULPA. În legătură cu domnia voastră nu există nici o referire care să vă pună în vreo relație cu defuncta instituție comunistă. Dimpotrivă, referitor la dumneavoastră, sunt mărturii care vă relevă caracterul integru.

Sunteți un scriitor și un dramaturg apreciat, o personalitate culturală importantă în spațiul cultural național și un ziarist de excepție. Regret enorm acest incident stupid. Și vă cer iertare. Vă expediez această scrisoare deschisă pentru a înlătura orice brumă de suspiciune legată de dumneavoastră. Îmi recunosc public greșeala de redactare pe care am înlăturat-o și vă asigur de întreaga mea considerație.

Cu respect,

Horia Muntenus

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/