Episodul 3 din noua serie a telenovelei „Semmeringul bănățean” a avut un sfârșit fericit. Mulțumiți și unii și alții, iar personajele numai că nu s-au pupat. Asta în condițiile în care, peste văi și munți și peste coclaurile dintre Oravița și Anina a plutit zvonul că mai marii Regionalei CFR au hotărât ca trenul să circule doar la sfârșit de săptămână.
Boșii de la Timișoara au fost constrânși de prevederile Ordonanței „Trenulețul”, cea cu economii la sânge la Senat, în ministere, agenții, regii, consilii județene, primării și în sectoarele economice administrate de stat. „Săriți, oameni buni, se închide cea mai veche linie de cale ferată montanistică din țară”, au strigat într-un glas societatea civilă, ONG-urile, asociațiile de tot felul. „Veniți, frați români, să le arătăm că doar uniți vom reuși.”
Politicienii au sărit și ei de cur în sus. Cei din opoziție, bineînțeles, simțind momentul prielnic de a trimite șuturi în cur celor care au suspendat sute de curse feroviare în această iarnă. „V-am spus să nu-i votați că ăștia nu sunt patrioți, nici suveraniști, și nici cu frică de Dumnezeu.” Oamenii au fost mobilizați și chemați să apere legendarul Semmering, convinși fiind că i se va cânta prohodul. Au venit cu mic cu mare în gară la Oravița, însă ministrul Grindeanu le-a luat-o înainte: Semmeringul merge mai departe!
Dincolo de agitația, oarecum gratuită, de spectacolul, atât la propriu, cât și la figurat, oferit de organizatori, și de gulașul cu care călătorii au fost întâmpinați în gara Anina, rămâne o realitate pe care nu ai cum să o ignori. În timpul săptămânii, cu precădere în sezonul rece, cursa Oravița-Anina este total nerentabilă. Vagoane triste, călători puțini și câte un turist rătăcit. Doar în weekend atmosfera se mai încălzește un pic. De ani și ani, trenul circulă cu pierderi pe care niciun întreprinzător privat nu le-ar suporta într-o economie de piață. Dacă privatul nu vrea, atunci să le suporte statul, care stat se dovedește incapabil să promoveze o strategie pentru promovarea turismului în zonă. De câte ori se întâmplă să se închidă traseul pentru câteva zile, oficialii promit că lucrurile se vor schimba. Că vor fi aduși turiști și că vom redeveni ce-am fost cândva. Adică „fruncea.” Povești.
Bă, nene, să zicem că ar exista persoane interesate, fie din țară, fie din străinătate, de această bijuterie inginerească. Și m-aș bucura să fie așa, dar ce le oferă statul acestor pasionați de călătorii? Vă spun eu: nimic. În trenul care îi duce dintr-o parte într-alta, nu-și pot cumpăra nici măcar o sticlă cu apă sau o cafea. Ce să mai vorbim de o gustare cu produse tradiționale. Nu există un ghid care să povestească istoria acestui tren. Pe traseu nu există nicio haltă de unde călătorul să-și cumpere un suc, o înghețată sau măcar o scobitoare.
Și mai e ceva, toate mocănițele din Ardeal, Maramureș și Bucovina sunt trase de bătrânele locomotive cu abur fabricate, cel mai probabil, la Reșița. Uitați-vă la trenulețul nostru de la Oravița și la locomotiva Disel care îl tractează și veți înțelege de ce Semmeringul a ajuns precum un bolnav cronic căruia din când în când i se administrează o perfuzie pentru a supraviețui.