Semenicul a deschis pentru turiști porțile palatului de iarnă, de pe platoul de cleștar, într-un Colț de Rai

Oficial s-a deschis sezonul de iarnă și operatorii de turism își așteaptă oaspeții. Colțul de Rai de pe Muntele Semenic este pregătit pentru Crăciun și Revelion.

Mai sunt doar câteva zile până la marea sărbătoare a Crăciunului și fiecare resimte forfota și nebunia acestei perioade. Cadouri, cumpărături și mai ales concedii prelungite. Unii aleg să petreacă vacanța de iarnă în ținuturi exotice, departe de frigul și zăpada de acasă, dar pentru majoritate tocmai acești doi factori sunt ingredientele minune pentru sărbătorile perfecte. Totul bine împachetat, lângă cei dragi, în jurul bradului, pe pârtiile de ski și la gura sobelor din pensiunile montane ce-și așteaptă musafirii.

Nici Semenicul nu pierde startul la distracție, chiar dacă de ani buni muntele se află sub un con de umbră din cauza nepăsării, a clădirilor aflate în ruină și a infrastructurii, ce an de an creează probleme șoferilor. Și totuși, în pofida tuturor aceste aspecte neplăcute, chiar în inima masivului montan există și un colț de rai, adaptat perfect nevoilor celor care caută modernul, bunul gust și servicii de calitate.

Pensiunea de trei margarete „Colț de Rai” este gura de oxigen a turiștilor pretențioși, a celor care caută calitate chiar și doar pentru o zi de ședere. Sub cârmuirea unui om de afaceri experimentat și cu viziune, unitatea hotelieră pune la dispoziția clienților 17 camere, cu băi proprii, servicii la standarde europene, restaurant cu specific românesc și, de asemenea, oferă oaspeților activități variate de petrecere a timpului liber, precum traseele montane sau plimbările cu ATV-ul sau cu snowmobilul.

Și cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an, administratorii pensiunii au pregătit pachete speciale, atât pentru Crăciun, cât și pentru Revelion. „Pentru că mereu gândim strategic, în conformitate cu nevoile clienților noștri și pentru că sejurul pe care îl vor petrece la noi ne dorim să fie unul special, un sejur în care turiștii să se bucure de munte, aer curat, zăpadă și mai ales de servicii de calitate, care să acopere într-un fel minusurile actuale ale muntelui, noi am gândit acest Colț de Rai ca o îmbinare între modern și tradițional, cu o ușoară notă dată de epoca medievalului.

Pentru Crăciun încă mai avem suficient de multe locuri disponibile și cred că asta se datorează faptului că toți vrem să petrecem acasă cu familia, după un an încărcat și cu poate multe deplasări, dar pentru perioada de Revelion, locurile deja sunt limitate. De Revelion turiștii vor avea parte, din 3o decembrie până în 2 ianuarie, de seri tradiționale cu specific românesc, atmosfera va fi întreținută de solista Silvia Radu, am pregătit artificii pentru noaptea dintre ani, iar pentru perioada zilei, pe lângă clasicele sporturi de iarnă, am pregătit pentru turiștii noștri ATV-uri și snowmobile”, a spus Remus Rof, omul care deține cheile Colțului de Rai de pe muntele Semenic.

Pentru că luna decembrie aduce automat cu ea și concluziile anului ce urmează să se încheie, Remus Rof a povestit despre 2018, dar și despre planurile de viitor:

„A fost un an destul de greu pentru noi. Ne-am confruntat, ca și restul operatorilor de turism, cu problema forței de muncă, cu neîncrederea în potențialul muntelui, lipsa susținerii din partea autorităților pentru a revigora toată această zonă și problemele de ultimă oră, cauzate de lipsa curentului și a drumului impracticabil. Dar acum totul este sub control și sper să ne bucurăm liniștiți de aceste ultime zile ale anului 2018.

Pentru 2019, planul este simplu, ne concentrăm toate forțele pentru extinderea pensiunii, cu adăugarea a încă 10  camere pentru că cererea este foarte mare și asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere că lucrurile merg pe făgașul cel bun”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/