Constituită în vara acestui an, la inițiativa Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, în baza unui proiect susținut financiar de Consiliul Județean Caraș-Severin, selecționata U14 a participat deja la câteva cantonamente și meciuri de pregătire.
Tinerii fotbaliști cărășeni, selecționați de antrenorii Ion Bica (CSȘ Caransebeș), Ioan Badea (ACS Viitorul Anina 2014) și Constantin Tismănariu (Dunărea Moldova Nouă), vor participa la sfârșitul acestei săptămâni, la Reșița, la ultima acțiune oficială din 2015. Locul de desfășurare va fi terenul sintetic din Valea Domanului, unde, în 9 și 10 iulie, 100 de tineri fotbaliști din tot județul au participat la o amplă acțiune de selecție. După o analiză atentă, sub coordonarea președintelui Comisiei de copii și juniori din cadrul AJF Caraș-Severin, Marian Meșinschi, cei trei antrenori desemnați să preia frâiele selecționatei județene U14 au alcătuit un lot preliminar cu care au pornit la drum, conform programului stabilit.
Cantonamentele de pregătire la Secu, la Costinești și în Grecia, meciurile de verificare în România și în Serbia au făcut parte din programul selecționatei U14 Caraș-Severin. Jucătorii selecționați revin în weekend în locul de unde în vară a fost demarat acest proiect.
Pe terenul sintetic din Valea Domanului, timp de două zile, sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 13, și duminică, 13 decembrie, de la ora 11, vor avea loc meciuri în cadrul unui turneu la care cap de afiș va fi selecționata U14 Caraș-Severin. Au fost invitate și două echipe din alte județe, FC Porto Bega Timișoara (antrenor Tibi Țurloiu) și Frontiera Drobeta Turnu Severin (antrenor Mișu Vintilă). La turneu va participa și o echipă alcătuită din jucători cărășeni de la categoria U13, întrucât AJF Caraș-Severin vizează crearea unor selecționate județene pe paliere de vârstă, după cum ne-a precizat Viorel Lolea, președintele forului fotbalistic județean.
Tinerii fotbaliști cărășeni vor avea următorul program comunicat de AJF Caraș-Severin:
Sâmbătă, 12 decembrie, meciuri începând cu ora 13:00
Selecţionata AJF U14 Caraş-Severin – AS Frontiera Turnu Severin
Selecţionata AJF U14 Caraş-Severin – Selecţionata AJF CS U13 Caraş-Severin
Selecţionata AJF U13 Caraş-Severin – AS Frontiera Turnu Severin
Duminică, 13 decembrie, cu începere de la ora 11:00
Selecţionata AJF U14 Caraş-Severin – FC Porto Bega Timișoara
Selecţionata AJF U14 Caraş-Severin – Selecţionata AJF CS U13 Caraş-Severin
Selecţionata AJF U13 Caraş-Severin – FC Porto Bega Timișoara
Componenţii lotului U13 Caraş-Severin sunt:
*Andrei Meriam, Damian Isac, Darius Coman şi Florin Madincea (toţi de la CSŞ Caransebeş);
*Gabriel Buzera, Alin Băloi, Mario Albu (toţi de la CSM Şcolar Reşiţa);
*Adrian Savici (ACS Viitorul Anina 2014);
*Florin Todor, Suciu Ilie (ambii de la AS Timişul Slatina Timiş);
*Cristian Lolea şi Nicolae Budai (toţi de la CS Muncitorul Reşiţa);
*Raul Borcean, Carlos Popescu, Flavius Lucică, Remus Sterie, Mihăiţă Lingurar şi Răzvan Andrei (toţi de la AS Dunărea Moldova Nouă).
*Narcis Plută (AS Oraviţa).
Componenţii lotului U13 Caraş-Severin, convocaţi pentru acţiunea de la Reşiţa, sunt:
*Furdi Alexandru şi Ioan Derbac (toţi de la CSŞ Caransebeş);
*Ionuţ Ştefoni, Cristian Paraschivan, Ivan Filca şi Victor Lolea (toţi de la CS Muncitorul Reşiţa);
*Claudiu Golopenţa, Robert Dalea, Mario Terfăloagă, Bogdan Roşca şi Cătălin Bagherea (toţi de la CSM Şcolar Reşiţa);
*Cristian Roma şi Marian Bunea (toţi de la AS Timişul Slatina Timiş);
*Andrei Răzvan şi Alexandru Varga (toţi de la AS Dunărea Moldova Nouă);
*Dan Ovidiu şi Flavius Toboşaru (ambii de la ACS Şoimii Oţelu Roşu);
*Mario Moldovan (ACS Viitorul Anina 2014);
*Daniel Rafa (CS FC Caransebeş 1913).