Anul 2021, cu o echipă nouă la cârma guvernului, nu pare să aducă marea redresare economică, la aproape un an de la decretarea stării de urgență pe teritoriul României în contextul COVID-19, ba din contră. Când spitalele ard, cu tot cu oameni nevinovați, când un trai mai bun înseamnă „nu avem bani de salarii și pensii mărite”, mai puțin pentru fotolii nesimțite, când turismul e la pământ, „babele” de la Palatul Victoria se piaptănă și continuă să-și usuce buzele cu fel și fel de afirmații care nu mai au „priză” nici în rândul copiilor, darămite în rândul adulților…
Cu ocazia goanei după reînscăunare, politicienii noștri s-au întrecut în promisiuni care mai de care mai pompoase, încât aveam impresia că se va asfalta și Calea Lactee, că antreprenorii își vor mări spațiile pentru că nu mai făceau față cererii de forță de muncă nemaipunând la socoteală segmentul industriei ospitalității, acolo unde, cu sprijinul financiar din partea statul, ar fi trebuit să curgă lapte și miere, iar turiștii să stea la cozi interminabile pentru un loc de cazare, doar, doar pentru a vizita locuri într-adevăr nemaiîntâlnite. Dar ce să vezi? Din bătaia cu pumnii în piept a unora, în campania parlamentarelor, cetățenii au înghițit promisiunile gogonate și acum simulează sațietatea, când, de fapt, sunt vai soarta lor, iar veștile proaste sunt abia la mijlocul Dominoului.
În ciuda faptului că s-a tot vorbit și se tot vorbește despre segmentul turistic, despre atragerea vizitatorilor în zone-cheie ale țării, ca prim pas în vederea reechilibrării economiei, oamenii de afaceri care au investit pe partea hotelieră nu au mari speranțe în mai bine, ci chiar sunt realmente preocupați de faptul că și-ar putea pierde personalul, în lipsa clienților/încasărilor fiind indiscutabilă vreo mărire salarială, iar acoperirea altor cheltuieli poate fi trecută deja în plan secund, în cel mai frumos scenariu.
Chiar dacă trendul descendent al infectărilor cu noul coronavirus a permis redeschiderea porților pensiunilor/hotelurilor, unitățile de cazare putând funcționa la o capacitate de 30%-50%, populației, în contextul austerităților care nu mai contenesc, nu-i mai arde de relaxare, plimbări, asta deși prețurile pentru petrecerea câtorva zile departe de rutină au ajuns infime.
Bate vântul schimbării din rău în mai rău
Referitor la cum prevede că se vor derula lucrurile în acest an, unul dintre oamenii de afaceri care și-au investit și ultimul leu pe segmentul ospitalier din Caraș-Severin a detaliat pentru expressdebant.ro:
„Funcționarea la o capacitate de 50% nu ne încălzește cu cine știe ce. Nu avem foarte mulți cazați. Cei care apelează la serviciile noastre sunt specialiștii veniți în zonă pentru a presta anumite munci temporare, în timp ce turiștii, dacă vin, aceștia ne calcă pragul doar în weekend. Am făcut tot felul de pachete promoționale, doar pentru a-i fideliza, însă, din păcate, e destul de greu. Această situație mă face să cred că anul 2021 va fi mai greu decât 2020. Ajutorul care ne-a fost promis e în stand-by, existând totodată posibilitatea să nu mai ajungă la destinație. Sincer, ne dorim măcar să ne scoatem cheltuielile. Cu personalul, de asemenea, este foarte greu. Oamenii trebuie să trăiască, iar mărirea salariilor de unde? Nu putem să le acordăm anumite beneficii și atunci nu știm cât va dura până când personalul se va recalifica aspirând spre domenii mai bine plătite. Vă dați seama că niciodată HoReCa nu a excelat la capitolul salarii mari, dar, înainte, oamenii își puteau rotunji veniturile prin bacșiș. Acum, dacă nu ai clienți, nu ai nici încasări, cu atât mai puțin bacșiș. Ori în aceste condiții, mulți vor pleca și se vor recalifica. Vom rămâne fără profesioniști. Mulți spun că nu e mare lucru să servești, însă nu e așa. Pot spune că este o adevărată artă să-i servești bine pe clienți, să-i faci să plece mulțumiți de la restaurant sau de la terasă. Din păcate, încă avem același defect, acela de a nu vedea în viitor. Distrugând industria ospitalității, România va pierde foarte mult. Avem zone frumoase, avem potențial, dar toate acestea, nepuse în valoare, și dând cu piciorul oamenilor calificați nu vom cunoaște curând nicio redresare…”.
Sursa foto principal: fanatik.ro.
Sursa foto: zf.ro.