Acuzat de tâlhărie în formă calificată, George Popescu cere să fie pus în libertate, iar pentru a demonstra că nu e un infractor în adevăratul sens al cuvântului solicită o confruntare cu partea vătămată.
Trei avocaţi şi-a angajat şeful din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a-l scoate din arest, numai că infracţiunea reţinută în sarcina sa nu este una pentru care magistraţii să dispună prea uşor punerea în libertate. Apărătorii lui Popescu mizează pe faptul că acesta nu are antecedente penale şi a deţinut o funcţie importantă în judeţ. ,,M-am întâlnit la arest cu clientul meu, Popescu, am discutat situaţia de fapt. Urmează să vedem ce poziţie procesuală vom adopta şi ne-am gândit să introducem o cerere de eliberare sub control judiciar. Chiar dacă încadrarea este mai mare de 18 ani, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererile de eliberare provizorie sub control judiciar pot fi formulate indiferent de încadrarea dată faptei. Eu cred că un om cu o pregătire profesională ireproşabilă ca a domnului Popescu, cu o familie respectabilă şi cu un comportament ireproşabil până acum în societate, ar merita din partea magistraţilor mai multă clemenţă şi ar trebui să se aibă în vedere că în faţa dumnealor se află un intellectual, şi nu un infractor de drept comun, care chiar dacă a greşit, cu siguranţă, în momentul pronunţării unei sentinţe în dosar va plăti prin pedeapsa care i se va aplica. Dar deocamdată trebuie avută în vedere prezumţia de nevinovăţie, de care se bucură un inculpat într-un stat de drept până în momentul rămânerii definitive a unei decizii”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.
În faţa procurorilor, George Popescu a recunoscut doar prima parte a filmului în care a fost tâlhărit Marius Pătrană, mai exact atragerea acestuia într-o cursă şi urmărirea cu maşinile de la Văliug până la ieşirea din Reşiţa spre Caransebeş. Când a venit vorba despre bani, şeful din Finanţe a susţinut că Pătrană i i-a dat de bună voie, iar despre telefon nu şi-a putut explica modul în care a ajuns în maşina condusă de amicii săi. Totuşi, pentru a demonstra că lucrurile nu sunt chiar aşa cum au reţinut procurorii, Popescu vrea o confruntare directă cu bucureşteanul care l-a înşelat cu suma de 1.000 de lei. ,,Vom formula şi o cerere în probaţiune prin care solicităm o confruntare între inculpat şi aşa-zisele părţi vătămate, precum şi alte probe pe care le vom considera concludente”, a mai spus avocatul Bolosin.