Șeful Inspectoratului Județean schilodeşte instituţional şi la drumul mare Limba Română! Politică mascată în Caraș-Severin!

Drama de la Caracal a provocat cutremur în alianța făcută de PSD cu PMP pentru majoritate în Consiliul Județean Caraș-Severin!

Consilierul județean PMP Paul Purea a comentat în termeni foarte duri evenimentele de la  Caracal, vorbind despre „durerea şi blestemul adresat clasei politice şi statului român, practic PSD-lui şi autorităţilor locale, judeţene şi guvernamentale”. Marius Cornici, inspectorul școlar general din Caraș-Severin, a ținut însă să-i dea o replică, apărându-și partidul din care face parte: PSD. „Domne, ar trebui să empatizezi cu situația, în schimb fără nicio treabă faci mascat politică! Păi, tu, membru PMP, al partidului lui Băsescu, tipul ăla care a închis spitale și au murit oameni pentru că nu au primit asistența de care aveau urgent nevoie, vorbești de partide într-un caz cu un dement, un bolnav pshihic… și o societate care de 30 de ani tot ne vorbește de reformare cu oameni «vechi» ca și dumneata! Hai, un pic de decență, de bun simț, dacă vă mai pasă de ceva!”, i-a transmis șeful învățământului din Caraș-Severin doctorului Purea. Iar acesta s-a dezlănțuit!

Purea spune că e de necrezut cum unul ca Marius Cornici poate fi absolvent al unei facultăţi de Litere, Filozofie şi Istorie și că, mai degrabă, pare să fie cineva care a abandonat şcoala. „Documentându-mă, şi aflând «lucruri şi atitudini» despre Marius Cornici, despre care nu voiam să accept ca este acelaşi personaj cu cel de la Inspectoratul Şcolar, mărturisesc că, pe mine, de astăzi nu mă mai miră nimic. Absolut nimic! Nici rezultatele învăţământului naţional, inclusiv cărăşean, nici numărul alarmant al analfabeţilor, clasici şi funcţionali, nici lipsa de bun-simţ, nici distrugerea ţării, nici aroganţa şi insuficienţa celor cu care intrăm în contact şi care ne conduc, nici atitudinea şi (ne)profesionalismul poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor, nimic. Nimic din ceea ce trăim şi inhalăm zilnic! Acest om schilodeşte instituţional şi la drumul mare Limba Română! De unde să cunoască domnul inspector general, profesor de română şi filozofie, etimologia şi semantica noţiunii pe care stă cu fundul, împroşcând-o cu… resturi de tranzit digestiv?! De unde, dracu! să mai ştie şi să cunoască el prepoziţiile din limba latină, rolul lor în morfologia cuvintelor din limba noastră, ortografie etimologică şi etimologie multiplă, aşa cum i s-ar cuveni unui profesor, absolvent de litere şi filozofie?”, a reacționat Purea.

Alesul județean PMP promite că lucrurile nu rămân așa și că va face toate demersurile necesare pentru care Marius Cornici să fie înlăturat dintr-o funcție pe care nu ar merita-o. „Eu mă simt direct responsabil (cum responsabil este şi PMP Caraş-Severin), de «înscăunarea» unui asemenea individ în fruntea învăţământului din judeţul meu. Fără sprijinul PMP-ului, PSD-ul nu putea lua conducerea judeţului Caraş-Severin, iar indivizi ca Marius Cornici nu ajungeau niciodată în fruntea unei instituţii. Pentru acest lucru vă permit să mă înjuraţi cât vreţi!”, mai spune Paul Purea, care subliniază că PSD a avut cândva și oameni de valoare în fruntea Inspectoratului, amintindu-l aici pe actualul consilier județean Nicolae Grindeanu, tatăl fostului premier Sorin Grindeanu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/