Turismul fărădelege practicat de firmele lui Romeo Dunca l-a adus pe președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate în Munții Banatului! A constatat șmenurile și nesimțirea de pe Muntele Mic și a anunțat măsuri urgente!
Vasile Carnariu a venit în Caraș-Severin în urma sesizărilor primite după ce firma administrată de Cristi Dunca, fiul președintelui Consiliului Județean, s-a apucat să amenajeze trasee de mountain bike într-o zonă protejată de lege, unde sunt restricții serioase. Fără să ceară acordul cuiva, vreunei instituții de mediu, Dunca jr. a adus excavatoare și alte utilaje de construcție și a brăzdat pășunea alpină. A amenajat trasee pentru care iubitorii de sport extrem plătesc distracția firmei Nordica Turism SRL. Din sezonul de schi nu încasează suficient, explica Romeo Dunca, astfel că și-au permis să mai câștige un leu în această manieră. Șeful Ariilor Protejate a confirmat că excavațiile respective au consecințe grave asupra ariei naturale protejate și că nu ar fi trebuit făcute. Cu ocazia vizitei în teren, Carnariu a descoperit însă o pleiadă întreagă de nereguli pe Muntele Mic. Nu numai în afacerile familiei Dunca, ci în general, și la alți investitori de pe munte.
„La ora actuală, zona nu are un plan de management aprobat, nici măcar elaborat. De aceea în zonă se construiește haotic, tocmai de aceea se găsesc diferite forme de turism motorizat care aduc acele urme și daune mediului. Zona e puternic antropizată. Nu putem minimiza nici activitatea turistică, nici pe cea agricolă, dar cred că trebuie să ne gândim să îmbinăm utilul cu plăcutul. E nevoie de investitori responsabili, de turiști responsabili și comercianți responsabili pentru că am văzut și modalitatea haotică de a face comerț în zona respectivă. Am coborât de la Muntele Mic spre Poiana Mărului și m-am întâlnit cu destui oameni motorizați, chiar și din afara țării, cred că ar trebui să reglementăm și această situație. Nu cred că doar domnul Dunca e vizat, sunt mai mulți investitori care se cam calcă pe bătătură și se reclamă unii pe alții.”, a comentat Vasile Carnariu pentru expressdebanat.ro.