Şedinţele cu cântec din Consiliul Local rămân istorie, la Moldova Nouă

Binele comunității pare să-i fi acaparat pe consilierii locali de la malul Dunării, aceștia înțelegând, cel puțin în ultimele două luni, că prezența lor la masa rotundă are drept scop luarea unor decizii în interesul cetățenilor, nicidecum continuarea clinciurilor care, în orice caz, erau îndreptate spre nicăieri.

Cu o prezență de 100%, cea mai recentă întâlnire a aleșilor locali din Moldova Nouă s-a bucurat de o cooperare la superlativ a politicienilor, atât cele 11 proiecte aflate pe ordinea de zi, cât și cele aflate în afara acesteia având câștig de cauză, majoritatea proiectelor vizând: crearea câtorva locuri de muncă, noi oportunități pentru zona de turism, sume acordate pentru sprijinirea bunului mers al lucrurilor în cadrul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, parcelarea unor terenuri pentru construirea de case în zona Iagodăriei etc.

Inclusiv primarul Torma a fost surprins de rapiditatea și eficiența desfășurării lucrurilor în cadrul celei mai recente întâlniri, toate punctele de interes fiind parcurse în doar 45 de minute, spre deosebire de celelalte ședințe ordinare a Consiliului Local în care eficiența a fost mereu înfrânată de certuri, întrebări copilărești, uneori, fără sens, durata întâlnirii prelungindu-se chiar şi până la două ore.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dacă există sau nu vreun secret în toată această poveste, șeful administrației publice locale din Moldova Nouă a declarat pentru expressdebanat.ro: „Răspunsul este simplu: transparență, mult suflet, comunicare. Încet, încet se văd roadele discuțiilor pe care le-am avut cu aleșii locali fie de la PSD, fie de la PNL. Au înțeles domniile lor că, dacă avem de făcut modificări, le facem în comisiile de specialitate, iar în ședința de Consiliul Local doar parcurgem materialul de ședință și, evident, votăm proiectele propuse. Dacă apar probleme, unele proiecte vor fi scoase înainte de pe ordinea de zi. Dacă nu primesc votul comisiei din care fac parte, atunci eliminăm acele proiecte sau le modificăm, în funcție de solicitări”.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/