Secțiune specială pentru cinefilii timișeni! Documentare portret, realizate de femei regizor la „Ceau, Cinema!”

Patru documentare portret realizate de femei regizor, între care producțiile românești „Timebox”, de Nora Agapi şi „Popeasca”, de Stanca Radu vor putea fi văzute în cadrul secțiunii DOC-minică la cea de-a șasea ediție a Festivalului „Ceau, Cinema!”.

A şasea ediţie „Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat.

Prezent la numeroase festivaluri, printre care Jihlava, Astra sau One World, documentarul „Timebox” (2018) va fi proiectat în premieră la Timişoara la „Ceau, Cinema!”, în prezenţa regizoarei Nora Agapi.

„Popeasca” (2017) este un emoţionant documentar cu Stela Popescu, realizat de nepoata ei, regizoarea Stanca Radu, înainte de moartea neaşteptată a îndrăgitei vedete. Cea mai populară actriţă din România îşi dezvăluie în film viaţa, iubirile şi provocările întâlnite de-a lungul carierei.

Câştigător al prestigiosului Festival Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam şi laureat cu multe alte premii, „Cealaltă parte a lucrurilor” este al doilea titlu al regizoarei sârbe Mila Turajlić. Filmul este portretul delicat mamei regizoarei – al cărei trecut reprezintă chiar trecutul țării sale și al Europei în ansamblu.

Premiat anul trecut la Festivalul de la Berlin, unde a fost inclus în secţiunea Forum, „Valsul Waldheim” al apreciatei regizoare austriece Ruth Beckerman analizează, prin materiale de arhivă, modul în care a fost deconspirat de către Congresul Mondial Evreiesc trecutul controversat din timpul războiului al fostului secreter general al ONU Kurt Waldheim, preşedinte al Austriei între 1986 şi 1992.

Un alt program tradiţional al festivalului, „Filme bănăţene”, este completat cu „Béla Lugosi – Vampirul căzut” (2007), documentarul făcut de către regizorul timişorean Florin Iepan.

În secţiunea „Filme bănăţene” vor mai putea fi văzute documentarele de scurtmetraj „Omul care a oprit tramvaiele” (2018) şi „Sub aripa Silviei” (2018). În acelaşi calup mai sunt incluse scurtmetrajele de ficţiune „Extrasezon” (2019), un thriller realizat de Ioachim Stroe şi „Nightwatch” (2018), un film cu vampiri realizat în România de Cristian Plesh, regizor timişorean plecat în America.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/