Au început audierile în dosarul anului. Secretarul județului și primarii dau explicații judecătorilor!

În urmă cu puțin timp, omul-cheie din două dosare cu greutate care se desfășoară astăzi pe rolul instanței cărășene, Darian Ciobanu, a intrat în instituție.

Acesta figurează ca martor atât în dosarul în care Sorin Frunzăverde este acuzat că ar fi fraudat alegerile prezidențiale din iarna anului trecut, cât și în cel al vicelui Ionesie Ghiorghioni, care este trimis în judecată pentru corupție, după ce ar fi luat mită zece procente din contractele încheiate pentru lucrări de infrastructură prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Caraș-Severin.

Judecătorul de drepturi și libertăți va decide care dintre cauze va fi analizată prima, întrucât ambele au termene pentru ziua de astăzi, 15 octombrie.

Alături de Darian Ciobanu, pe holul Tribunalului Caraș-Severin se află și trei primari de comune care vor încerca să lămurească instanța dacă s-a pus sau nu presiune asupra lor să aducă voturi pentru Klaus Iohannis.

UPDATE 1 – Primarii citați sunt: Ion Lala, Adrian Sergiu Stoicu şi Ion Orbulescu. Procesul începe în scurt timp.

UPDATE 2 – Primul care răspunde întrebărilor este Darian Ciobanu, secretarul județului Caraș-Severin, cel care a fost prezent la discuția dintre Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, legată de alegerile prezidențiale, chiar el fiind trimis să discute cu secretarii unităților administrativ-teritoriale din județ. Darian Ciobanu și-a recunoscut semnătura de pe declarația sa aflată la dosar și a spus că tot ce a afirmat atunci în fața procurorului DNA este adevărat. Nu a dorit să retracteze nimic din ce le-a povestit atunci organelor de cercetare penală.

Avocatul lui Sorin Frunzăverde a întrebat martorul dacă din discuția înregistrată ambiental este reală afirmația că “la Moldova Nouă merg eu”. 

“Da, am o relație de prietenie cu secretarul Primăriei Moldova Nouă, nu cu primarul de acolo”, a explicat Ciobanu. “Mi-a spus te duci la fiecare secretar. Sub nicio formă nu a fost inițiativa mea. Imperativ s-a dispus mergi la fiecare secretar! Frunzăverde mi-a cerut mie să-l contactez pe primarul Matei Lupu”, a spus în faza de urmărire penală Darian Ciobanu. Acum, spune că era vorba, de fapt, despre secretarul orașului de la Dunăre.

Audierea lui Ciobanu s-a încheiat.

UPDATE 3 – A intrat în sală pentru a fi audiat Ion Lala, primarul comunei Lăpușnicu Mare. “Frunzăverde nu m-a abordat niciodată cu privire la alegerile prezidențiale. Cu Ghiorghioni am discutat, am avut și multe glume împreună”, a spus edilul-șef. Acesta a adăugat “contabilul mă informase că ni s-au tăiat 50.000 de lei pentru drumuri, bani de la Consiliul Județean. Am relatat asta atunci, la DNA, dar de fapt acea sumă nu fusese tăiată, am constatat ulterior. Am aflat că nu se tăiaseră, de fapt fondurile, tot de la contabil”.

Primarul Lala i-a povestit apoi judecătorului faptul că relația sa Ghiorghioni a fost una “specială”, după care, întrebat dacă a existat vreun mesaj să nu se implice în sprijinirea candidatului PSD, acesta a replicat “da, mi-au spus să o las ceva mai ușor, ceva de genul ăsta! Nu am dat mare importanță, deoarece eu știam că banii nu mai vin prin Consiliul Județean. Ghiorghioni mi-a spus că urmează să aloce bugetele pe 2015 – 2016 și că nu vrea să umble la ele, să-mi aloce bani mai puțini. Este corect că mi s-a cerut să o las mai ușor cu susținerea lui Ponta, să nu fac un scor electoral de 90 la sută Ponta și restul Iohannis”. 

Procurorul Lucian Dolcu îl întreabă dacă afirmațiile lui Ghiorghioni, care ar fi putut lua această măsură, nu ar fi putut avea și consecințe directe asupra comunei, referindu-se aici la proiecte finanțate direct de Consiliul Județean, drumuri, deszăpeziri, etc. “Posibil, da, ne putea afecta!”, a spus Lala, care a adăugat că s-ar fi putut obstrucționa o lucrare, dar că nu a întâmpinat astfel de probleme din partea CJ.

Procurorul DNA, Lucian Dolcu, întreabă dacă este adevărat că nu a avut astfel de probleme doar pentru că n-a generat stări conflictuale cu forul județean. Edilul-șef a negat și a spus că a avut tot timpul relație bună cu CJ.

În faza de urmărire penală, Lala a firmat că a primit mesajul lui Frunzăverde transmis prin itermediul lui Ghiorghioni și același lucru l-a afirmat și astăzi, în sala de judecată.

Mai departe vicepreședintele îl întreabă pe primar dacă a perceput discuția telefonică pe care au avut-o ca pe o amenințare, însă primarul a precizat că nu, ci “mai mult ca o discuție de prietenie”. Ghiorghioni merge mai departe cu întrebările, determinându-l pe Lala să își amintească când i-a spus câți bani a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale să treacă la PSD.

Avocatul lui Frunzăverde a intervenit imediat și a precizat că “primarul Lala nu putea fi influențat de Ghiorghioni atât timp cât a fost cumpărat de alt partid, pentru că în conturile primăriei au ajuns 8 miliarde de lei”.

Judecătorul a formulat întrebare pe această temă. “Este adevărat că a existat finanțare de PSD?” Edilul-șef însă, a infirmat spunând că atunci a primit bani pentru plata facturilor restante și că n-a existat nicio legătură între cele două aspecte.  

Ionesie Ghiorghioni vine să întărească ideea potrivit căreia martorul a primit bani să schimbe partidul. “Eu l-am întrebat de ce a trecut la PSD și mi-a spus că i-au dat în total 11 miliarde. Își amintește această discuție?!”, a întrebat vicele.  N-a fost nevoie ca edilul-șef să răspundă întrebării.

“Nici vorbă să mă fi simțit amenințat, se vede și prin rezultatele scrutinului, în ambele tururi câșting de cauză a avut PSD-ul”, a concluzionat edilul-șef.

Audierea primarului s-a încheiat, locul acestuia este luat de edilul-șef al comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

UPDATE 4 – Șirul întrebărilor debutează tot cu cele adresate de Ionesie Ghiorghioni, care îl întreabă pe martor dacă s-a simțit amenințat în urma discuției telefonice. “Nu, a fost o discuție normală”, a răspuns Stoicu. “Nu a avut vreo influență asupra mea acea discuție telefonică la telefon. I-am dat un răspuns formal, dar practic nu am dat curs acelor solicitări. Am făcut de fiecare dată ceea ce consideram eu că trebuie făcut”, a spus acesta.

Și audierea lui Stoicu s-a încheiat. Ultimul primar audiat ca martor este Orbulescu.

UPDATE 5 – Orbulesu a spus că Ghiorghioni l-a sunat transmițându-i acel mesaj, dar fără să-i rostească numele lui Frunzăverde. “Mi-a spus: știi de unde vine mesajul! M-am gândit că e vorba despre Frunzăverde, dar m-am gândit că poate fi și de la alte persoane, Blaga, Iohannis, Vela”, a spus edilul-șef.

Ghiorghioni l-a întreabat cum ar caracteriza relația dintre el ca și vice și primăria Ciuchici, dar i-a cerut martorului să spună și dacă s-a simțit amenințat după acea discuție telefonică. Edilul-șef a spus că nu. Audierea acestuia s-a încheiat.

La termenul următor, vine rândul altor primari să dea explicații în fața judecătorilor. Aceștia sunt Ion Iacob Damian (Vermeș), Ilie Canea (Lăpușnicel), Ion Poplicean (Sasca Montană).

UPDATE 6 – Avocații lui Sorin Frunzăverde cer revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, însă procurorul DNA s-a opus. Instanța urmează să ia o decizie în acest sens în cursul zilei de astăzi.

Următorul termen de judecată în dosarul anului va fi pe data de 19 noiembrie 2015.

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

Comments

  1. MIAI STERPELESCU says:

    SARACUL LALA IN CE SITUATIE URATA SE AFLA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/