Secole de istorie adaptate la prezent. Muzeul din Caransebeș intră în reabilitare!

Sălile de expoziție ale Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș au intrat în reabilitare.

Potrivit directorului instituției, este vorba de nouă încăperi de la etajul I al clădirii, care nu au fost reparate de ani de zile și în care au avut loc expoziții temporare în ultimul timp.

Cu o investiție minimă de 250.000-300.000 de lei, vom încerca să refacem complet trei săli și să reparăm alte șase spații prin rașchetare parchet și lăcuire, refacere tencuială și zugrăvire. Fondurile provin de la Consiliul Județean Caraș-Severin și din venituri proprii. După ce vor fi încheiate lucrările, vom pregăti prima expoziție permanentă a muzeului. Aceasta va consta în prezentarea patrimoniului muzeului din punct de vedere etnografic, istoric și arheologic, din toată zona fostului Regiment de Graniță, de la Dunăre – Valea Cernei, cu Băile Herculane – Valea Almăjului – Valea Timișului și Valea Bistrei”, ne-a declarat directorului instituției de cultură Adrian Ardeț.

Expoziția permanentă va fi inaugurată în luna martie a anului viitor.

În 1980, Muzeul din Caransebeș a primit spre administrare clădirea comandamentului Regimentului de Graniță Nr. 13 Româno — Bănățean. Aceasta a aparținut pădurarului din localitate, Mihai Mărgan, și este reprezentativă pentru arhitectura Banatului de Munte. A fost construită în anul 1854, achiziționată în anul 1990.

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş s-a înfiinţat în anul 1963 la iniţiativa inimoşilor iubitori de istorie: prof. Bujor Jumanca, prof. Iulian Lungu şi col(r) Liviu Groza.

În anul 1963 este descoperită o diplomă militară la Tibiscum, eveniment ce atrage atenţia academicianului Constantin Daicoviciu, care impulsionează activitatea muzeală de la Caransebeş prin organizarea instituţiei în Muzeu de Etnografie şi istorie locală.

Din această perioadă datează începuturile cercetărilor arheologice sistematice de la Tibiscum.

Din iniţiativa directorului muzeului, dr. Petru Bona, şi cu sprijinul deosebit acordat de către prof. dr. Trandafir Cocârlă, primul secretar general al judeţului Caraş-Severin este înfiinţată Rezervaţia Arheologică de la Tibiscum, aflată în satul Jupa, pe o suprafaţă de 17 ha, unde sunt protejate monumentele aparţinătoare municipiului roman şi castrului militar.

Tot datorită demersurilor făcute de către conducerea muzeului şi sprijinite de conducerea judeţului Caraş-Severin, în anul 1980 este deschisă prima expoziţie arheologică în Muzeul Rezervaţiei Arheologice de la Tibiscum şi tot în acest an Muzeul din Caransebeş primeşte spre administrare clădirea comandamentului Regimentului de Graniţă Nr. 13 Româno – Bănăţean, unde se va stabili după anul 1989 şi unde astăzi îşi desfăşoară activitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/