Sechestru asigurator pe averea făcută din șpagă. Ghiorghioni rămâne fără funcție și bani!

Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile vicepreședintelui CJ CS pentru a recupera prejudiciul de 200.000 de lei pe care l-au identificat în acest dosar.

Decizia i s-a adus la cunoștință aseară, în prezența avocatului. Practic, cum Ionesie Ghiorghioni a fost prins asupra faptei, în flagrant, ridicând o sumă importantă de bani, dosarul său este aproape finalizat. Astfel că va fi trimis în judecată. Instanța care va analiza probele procurorilor, dar și ce are de spus avocatul vicepreședintelui este Tribunalul Caraș-Severin.

În prezent, Ghiorghioni se află în arestul IPJ Timiș, acuzat fiind de trafic de influenţă. Acesta a fost pur şi simplu desfiinţat de procurorul anticorupţie, care a arătat că „inculpatul a fost exclusiv preocupat de urmărirea intereselor meschine de îmbogăţire, a pus în pericol siguranţa lucrărilor realizate de către agenţii economici, prin impunerea unor standarde de calitate precare, ca rezultat al diminuării sumelor alocate pentru materialele folosite, diminuare proporţională cu procentul de 10 la sută din valoarea totală a acestor lucrări, a constituit o activitate ce a adus grave atingeri intereselor legitime ale instituţiei pe care o conduce, a comunităţilor reprezentate de CJCS şi care pe termen lung pot constitui grave perturbări ale unei bune funcţionări a CJCS, prin costurile inevitabile generate de calitatea mai slabă a acestor lucrări şi prin reducerea investiţiilor”.

Comments

  1. x-ulete says:

    Pun ei sechestru pe unu la suta din cate spagi a facut acest individ la viata lui politica . Este un mic detaliu si multumeste cerurilor ca D.N.Aul nu a aflat prea multe despre el.Ei merg pe principiul,dam tunuri si ne punem jegurile de odrasle la adapost pentru 2 generatii de acum inainte.Asa ne explica Alina Bica cand era sefa D.I.C.O.T. Cam cum gandesc si actioneaza 95 la suta din oamenii politici actuali care raspund de destinele acestei ruinate tari.Culmea! dupa aceste constatari ale Alinei Bica s-a constatat ca tocmai ea proceda la greu asa.Rusine mare cu acesti porci umflati cu teava care distrug tot ce misca in aceasta tara!Stati linistiti ca spun bine RUINATI pentru ca datoria externa a Romaniei la ac. ora este de aproximativ 87 miliarde de euro.Aceasta datorie o vom plati noi cei impozabili in zeci si zeci de ani de acum inainte.Ei acceseaza fonduri europene , fura 3 sferturi din ele , se imbogatesc pentru tot atata timp cat noi suntem datori si vom returna ce au furat ei .jegurile lor de odrasle se vor rasfata in bunastare prin strainatate iar noi cei impozabili vom trage sa achitam furaciunea lor generalizata .

  2. Resitean says:

    si celalat gunoi ( Frunzaverde). Cand il vom vedea la puscarie si cu averea confiscata?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/