Prima ediție a festivalului „Codru” s-a încheiat cu o seară de poveste în care nu s-a mai ținut cont nici de vremea rea. Artiștii care au urcat pe scena „Ciocârlia Vibe” au creat o atmosferă de neuitat pentru miile de oameni prezenți în Pădurea Bistra.
Au cântat, au dansat, au sărit și au înfruntat ploaia ca să asculte, live, muzica lor de suflet. Pelerina a fost un must-have cu care participanții au fost întâmpinați încă de la intrare. Au urcat pe scenă Daniel Julean, Corbu, Fără Zahăr, Țapinarii și Subcarpați. A fost seara cu cel mai numeros public.
Ultimii care au onorat cu prezența au fost cei de la Subcarpați. „Bună seara, Codru. Mulțumim că ați rămas, în ploaie, pentru noi, până la această oră. Vrem să ne transmiteți energie.”, s-a auzit de pe scenă, după care publicul a strigat de trei ori „Codru Fest”.
Diversitatea nu a lipsit nici de această dată. Alte trei scene au încântat cu ritmuri amețitoare de techno și psytek. „Abia acum am ajuns și deja mă simt plin de energie. Nimic nu mai contează atâta timp cât e muzică bună până dimineață.”, a spus un tânăr. La „Codru” au participat și tineri din străinătate. „Am fost și vineri, și sâmbătă și am stat până dimineața la sesiunea de drum and bass. Suntem câțiva prieteni din Olanda. Îmi place că totul se petrece în mijlocul naturii și asta îți transmite un vibe foarte fain.”, a povestit un participant.
Ideea festivalului a pornit de la iubirea față de natură. Pădurea Bistra a suferit daune serioase în urma furtunii din septembrie 2017, iar o mână de voluntari și-au propus să atragă atenția asupra valorii pe care pădurea o reprezintă. Așadar, cu o parte din banii strânși vor fi plantați, în toamnă, mii de arbori. Cei care au donat le pot pune un nume copacilor „adoptați”. Potrivit datelor de pe site-ul festivalului, numărul acestora a ajuns, până în prezent, la 3.304.