Se uită după buruieni! Încep controalele pentru depistarea terenurilor neîngrijite

teren neingrijit

Sezonul ambroziei va începe odată cu vara, iar dacă dăunătoarea buruiană nu va fi combătută din timp, lugojenii vor avea din nou de suferit din pricina alergiilor de sezon.

Sarcina de a preveni răspândirea ambroziei revine atât Primăriei Municipiului Lugoj, care trebuie să identifice locurile unde crește planta, cât și cetățenilor, care au obligația de a-și curăța terenurile.

Aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, ale cărei norme metodologice de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 785 din 12.09.2018.

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și răspândirii ei pe terenurile intravilane sau extravilane, iar în cazul prezenței acesteia, pentru eliminarea ei.

„A fost deja constituită comisia care are atribuția de a verifica și depista terenurile cu ambrozie, iar conform legislației în vigoare, proprietarii acestora vor fi notificați astfel încât să efectueze lucrările de întreținere și îngrijire necesare combaterii buruienii.”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul Lugojului.

În scopul distrugerii și a prevenirii răspândirii ambroziei se vor desfășura periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Totodată, Consiliul Județean Timiș pune la dispoziția cetățenilor o platformă online prin care oamenii pot trimite sesizări direct către CJT. Cei interesați pot accesa aplicația la adresa stopambrozie.cjtimis.ro. Platforma Stop Ambrozie permite încărcarea fotografiilor și este ușor de folosit. În urma sesizărilor, responsabilii de mediu de la nivelul CJT vor identifica locația, având apoi mai multe posibilități. Dacă este domeniu public al județului Timiș se notifică societatea Consiliului Județean, iar dacă spațiul este domeniu public al UAT-urilor din județ sunt notificate primăriile astfel încât să se intervină în regim de urgență. Dacă sunt domenii private, se notifică atât primăriile, cât și proprietarii privați, deoarece aceștia au obligația să-și întrețină terenurile și să respecte condițiile de mediu și de sănătate publică la nivelul județului Timiș.

Nerespectarea prevederilor obligațiilor legale privind combaterea buruienii ambrozia constituie contravenție și se sancționează cu avertisment. Nerespectarea prevederilor din avertisment se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/