Singurul cartier privat al municipiului Caransebeș este dispus, prin proprietarii săi, să doneze străzile și aleile Primăriei Municipiului Caransebeș. Și asta pentru că de zeci de ani nimeni nu i-a ajutat pe locatarii din cele 182 de apartamente din zona ACH.
Oamenii, foști sau actuali angajați ai Hidroconstrucția SA, au intrat în posesia apartamentelor, care au fost construite ca niște module cu un etaj pentru muncitori, după anii 1990. Aceștia dispun de documente prin care societatea le-a alocat fiecărui proprietar cotă parte din spațiul ce înconjoară locuința, astfel că mai toți și-au amenajat grădini sau spații de depozitare pentru lemne. În timp s-au format adevărate gospodării, însă oamenii au rămas la stadiul de „ai nimănui”, întrucât ACH și-a luat mâna de pe ei, iar Primăria nu poate să intervină într-un loc care nu aparține domeniului public.
Și pentru că familiile doresc să evolueze au apelat la ajutorul Primăriei pentru introducerea rețelei de gaz sau modernizarea rețelei de apă și canalizare. Singura soluție pentru ca administrația publică locală să poată interveni este ca proprietarii să angajeze o firmă topografică pentru a identifica toate aleile și pe baza semnăturilor prin care oamenii își dau acordul, spațiile publice să fie donate Primăriei, pentru a intra în patrimoniul orașului. Primarul Felix Borcean a avut o a doua întâlnire cu locatarii din zona ACH, la solicitarea acestora și le-a explicat că procesul nu este greu, dar este mai de durată fiind vorba de peste 180 de familii.
„După ce aceste străzi și alei vor fi donate Primăriei vom putea efectua unele lucrări edilitare. Vom putea repara străzile, amenaja locuri de joacă sau parcări și vom întreține spațiul verde. Oamenii vor putea astfel să solicite introducerea rețelei de gaz și noi vom încerca să-i prindem într-o nouă etapă de modernizare a rețelei de apă și canalizare, pe fonduri europene”, ne-a declarat primarul Felix Borcean.