Se strânge cureaua la Primăria Reșița! Popa anunță concedieri

popa ioan primar resita

80 de angajați din Primăria Reșița ar putea rămâne fără loc de muncă în perioada următoare, avertizează Ioan Popa.

La sediul Palatului Administrativ din Reșița a avut loc astăzi o nouă ședință extraordinară a Consiliului Județean, la care a fost prezent și primarul Ioan Popa. În încercarea de a-i sensibiliza pe aleșii județeni, Ioan Popa a luat cuvântul în plenul ședinței. Intervenția sa vine în contextul în care aleșii județului se ceartă de două luni asupra modului în care suma de 37 de milioane de lei, provenită din impozitul pe venit, ar trebui să fie împărțită către primăriile din județ. Popa a precizat că, în lipsa unei repartizări echitabile de la Consiliul Județean, va fi nevoit să facă concedieri.

Acum o lună, două, am rugat consilierii județeni să fie atenți cu Reșița pentru că municipiul o duce greu. Are foarte mulți bani pentru cofinanțări și o duce foarte greu. Faptul că nu ni se alocă suma care ar fi logic să ni dea, din cei 6% per capita, ne aduce în situația de a concedia 80 de persoane din Primărie. Ne-am făcut calcule și nu ne încadrăm în buget. Nu avem bani, și decât să falimentez Primăria, voi fi constrâns să trimit acasă 80 de persoane. Aceste modalități de a trata lucrurile și de a le tot împinge înainte «nu vreau», «nu votăm acum», «nu e clară trimestriala, deși e anuala», ne duce în situația de a ne văduvi de resurse financiare”, a anunțat Ioan Popa.

Pentru a fi și mai bine înțeles, edilul-șef a explicat că, deși nu-și dorește acest scenariu, nu va lua bani de la investiții pentru plata salariilor. Mai mult, Popa a precizat că a avut deja discuții cu șefii serviciilor și direcțiilor din Primărie, iar în perioada următoare se vor organiza concursuri la nivelul instituției.

„În lipsa unei alocări corecte a sumelor pentru reechilibrarea bugetelor locale, pentru că despre asta este vorba, cei 6% sunt sume pentru reechilibrarea bugetelor locale, deficitul de resurse pe care îl are Reșița datorat, în principal, cofinanțării proiectelor europene, care sunt covârșitoare, ne aflăm în situația în care nu putem acoperi salarizarea. Și atunci dacă nu merg banii spre funcționare, nu avem suficienți, iar eu nu o să mut bani de la investiții spre funcționare, sub nicio formă. Am făcut calculele cu colegii mei și suntem obligați să concediem 80 de persoane. Cum vom face asta? Am solicitat fiecărei direcții și serviciu din Primăria Reșița să gândească o repoziționare a resursei umane și vom da examen. Acolo unde sunt opt funcționari publici, și va trebui să rămână cinci, toți opt dau examen, ultimii 3 pleacă acasă, și rămân primii cinci. Cam asta se va întâmpla în toate direcțiile Primăriei. Evident, vom afecta în mod semnificativ și partea de Secția de Întreținere a Patrimoniului, pentru că o să scădem și investițiile pe care le facem din resursă proprie, astfel încât nu vom mai avea nevoie de atâta resursă umană acolo. Dar fiecare direcție și serviciu va lăsa acasă câteva persoane. (…) Reducem motoarele pentru că asta este viața. Dacă dânșii înțeleg să trimită bani spre comune care nu pot să îi consume pentru că nu au pentru ce. Și ajungem în situația în care la sfârșitul anului se duc primari de comune să cumpere un microbuz de hârtie igienică, ca să aibă pe tot anul, pentru că nu au ce să facă cu banii. Este stupid ceea ce se întâmplă!”, a spus revoltat primarul Popa.

Edilul susține că, matematic, Reșiței i s-ar cuveni de la Consiliul Județean opt milioane de lei, însă municipalitatea și-a făcut calculele și s-ar descurca și cu cinci milioane de lei. Cu toate acestea, în ședințele precedente, când s-a încercat repartizarea sumei de 37 de milioane de lei către primării, Reșiței i s-a alocat, într-o primă fază, 750.000 de lei, și 1.650.000 de lei, la o a doua încercare.  Insuficient pentru nevoile actuale ale municipiului, care are cofinanțări importante la proiectele aflate în derulare.

La ora actuală, Primăria Reșița numără în jur de 500 de angajați, iar fondul de salarii trece de trei milioane de lei.

Noi suntem undeva pe la vreo 3 – 3,2 milioane de lei pe lună. Am urcat luna trecută la aproape 4 milioane de lei. Sumele din impozitele pe venit care ne-au venit alocate pe februarie, aferente lunii ianuarie, au fost undeva la vreo 5 milioane de lei, dar avem undeva la 1,2 milioane de lei, rate și dobânzi, la toate creditele cumulate, inclusiv cele de care spuneam pentru asfaltările pe care le-a făcut Ioan Crina pe vremea primarului Stepanescu, în 2012-2014, când el era viceprimar”, a conchis Ioan Popa.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/