Consilierii locali lugojeni au aprobat majorarea tarifelor practicate de Societatea „Meridian 22” pentru serviciile de alimentare cu apă, precum și indexarea impozitelor și a taxelor locale.
Impozitele, indexate cu 5,1%
Taxele și impozitele locale se vor indexa cu 5,1%, corespondent ratei inflației. Această procedură este obligatorie pentru toate primăriile din Țară, conform Codului Fiscal. Indexarea impozitelor a fost explicată astfel de primarul Claudiu Buciu: „Nimeni nu votează în Consiliul Local cu ușurință o majorare de taxe și impozite, nimeni nu promovează cu ușurință astfel de proiecte, însă, atunci când nu sunt obligatorii, nu există alte variante”, a adăugat primarul municipiului Lugoj.
Apa de la robinet, mai scumpă cu peste 15%
Majorarea prețului la metrul cub de apă livrat de Meridian a avut ca motiv principal creșterea cu 59% a prețului energiei electrice.
„Prezenta solicitare are la bază situația economico-financiară a societății, cât și faptul că ANRSC a avizat favorabil solicitarea societății noastre privind modificarea prețului pentru serviciul de alimentare cu apă. Modificarea prețului este vitală pentru ca societatea să se poată redresa economic, fiind o sursă de venit ce va putea fundamenta planul de reorganizare care urmează a fi propus aprobării creditorilor societății”, arată Acvilian Daniel Belințan, administrator special al Societății „Meridian 22”.
Modificarea prețului, aprobată de ANRSC este de la 4,37 lei/mc la 5,01 lei pe metrul cub, cu TVA (sau de la 4,01 lei fără TVA la 4,68 lei, fără TVA). Este o majorare care, exprimată în procente, depășește 15%.
La stabilirea noului preț au contribuit cheltuielile cu energia electrică, tratarea apei, materiale tehnologice, cheltuieli cu reparațiile făcute în regie proprie sau cu terți, cheltuieli cu salariile personalului, în condițiile creșterii salariului minim pe economie, contribuții sociale etc.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că „procesăm foarte multă apă, triplu de cât vindem, din cauza faptului că avem două rețele în oraș, cea veche și cea «nouă», iar cele trei uzine nu sunt retehnologizate”, declara primarul Claudiu Buciu, în cadrul unei conferințe de presă, susținută luna trecută.
Nivelul cheltuielilor a fost majorat semnificativ după creșterea cu 59% a prețului energiei electrice față de fundamentarea anterioară.