Se scot la licitație 630.000 de euro. Pentru vreme extremă!

O sumă importantă de bani este alocată, printr-un proiect european, dotării serviciului voluntar pentru situații de urgență din Reșița.

Proiectul ,,Prevenirea inundațiilor pentru o calitate mai bună a vieții” a trecut în etapa achizițiilor. Municipalitatea se pregătește să organizeze nu mai puțin de 3 licitații, ca să doteze orașul corespunzător, astfel încât oamenii să aibă o viață mai sigură.

,,Este vorba despre o sumă de 630.000 de euro din care noi, în scurt timp, sper să achiziționăm acele 4 utilaje care deservesc activitatea situațiilor de urgență din municipiu. Este vorba despre: corturi, bărci gonflabile, un sistem de alarmare format din 11 sirene și o centrală, dar proiectul mai cuprinde și multe alte aspecte. Este un prim pas în seria relațiilor pe care noi le-am stabilit. Kikinda este un oraș frumos, dar la fel ca Reșița are nevoie de multe alte proiecte”, a declarat astăzi primarul Mihai Stepanescu, cu prilejul întâlnirii partenerilor sârbi din cadrul proiectului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650244713768″]

Peste granițele țării, în Kikinda, proiectul a cuprins alte achiziții și reabilitări, în funcție de specificul zonei.

,,Scopul nostru constă în apărarea împotriva inundațiilor și îmbunătățirea calității vieții, a mediului și patrimoniului cultural. Noi am făcut tot ce am putut. Până acum, am reabilitat 28 de kilometri de rețea de apă-canal și am construit 3 diguri care au ca scop creșterea capacității de apărare împotriva inundațiilor. De asemenea, am achiziționat și un excavator care are ca scop întreținerea rețelelor de apă-canal. Satul de unde vin eu are aproximativ 3.000 de locuitori și în trecut am avut inundații semnificative, care au deteriorat 100 de locuințe. Tocmai de aceea am inițiat acest proiect. Sperăm că va avea beneficii pentru ambele părți”,  a spus și Imbre Kabok, reprezentant al municipalității Kikinda.

Valoarea totală a proiectului depășește cu puțin un milion de euro, din care bugetul pentru sârbi este de 400.000 de euro, iar pentru reșițeni de 635.000 de euro. Este finanțat de Uniunea Europeană, prin IPA.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/