Se schimbă regulile pentru managerii de spital. Meseria de medic se practică doar după ora 16!

Guvernul Cioloș a aprobat Ordonanța de Urgență prin care se impun o serie de reguli noi în ceea ce îi privește pe managerii de spitale. Printre acestea se numără și faptul că un manager de spital nu mai are dreptul să exercite meseria de medic în timpul programului de 8 ore. Asta în condițiile în care sistemul medical din România este deficitar la capitolul personal.

Guvernul a aprobat miercuri Ordonanța de Urgență prin care managerii de spital vor putea avea orice meserie pentru a putea administra o unitate medicală. Ba mai mult, se va permite ca rudele managerului de până la gradul IV să fie angajate în același spital. Cea mai controversată modificare se referă la activitatea managerului. Și asta pentru că, până la ora 16.00, managerul nu are voie să mai desfășoare alte activități, cum ar fi cea de medic sau de profesor. Măsura îi nemulțumește pe managerii celor două spitale din Reșița și Caransebeș.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, doctorul Dumitru Secăşan (foto), este nemulţumit de faptul că regulile se schimbă în timpul jocului, ceea ce nu este echitabil. „Dacă am fi ştiut de când ne-am înscris la concursul de manager că nu avem voie să profesăm ca medic era altceva. Ne asumam asta şi gata. Dar să aflăm acum, după ce am dat concurs, nu e prea corect”, spune Secăşan. El explică şi faptul că recenta decizie a Guvernului de a obliga managerii de spitale să nu mai practice ca medici în intervalul orar 8.00 – 16.00, adică exact atunci când spitalele au mai mare nevoie de ei, este o decizie administrativă, care a mai fost încercată, dar nu prea a avut efecte. „Singurul lucru pozitiv este că managerul care e şi doctor în acel spital înţelege altfel fluxul şi priorităţile, pe când un manager administrativ e mai mult funcţionar, nu simte pulsul instituţiei, urgenţele…”, crede Secăşan. El a spus că au fost şi perioade când managerul n-a fost medic, atât la Reşiţa, în perioada când a fost manager Violeta Florea, cât şi la Caransebeş, unde s-au perindat tot felul de manageri. „Nu a căzut spitalul, activitatea s-a desfăşurat şi atunci, dar e o administrare mai rece, mai funcţionărească…”, a conchis Dumitru Secășan.

Nici managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș nu se arată mai încântat de noile măsuri. Marius Ionuț Mihăilică spune că cel mai mult vor avea de suferit managerii care sunt și medici, pentru că aceștia vor munci mai mult. Mai mult, spitalul va avea o cheltuială în plus. „Ordonanța va avea efecte financiare, spitalul urmând să aibă parte de o cheltuială în plus, deoarece va trebui încheiat un contract part time între unitatea sanitară și manager. Pe de altă parte însă se va dispune de mai mult timp pentru activitatea managerială. În ceea ce privește pacienții, ei vor avea de câștigat pentru că medicii-manageri vor avea posibilitatea să-și delimiteze clar cele două activități, cea managerială dimineața și cea medicală după-amiaza. Personal consider că este o decizie binevenită pentru îmbunătățirea managementului sanitar, însă medicii care sunt manageri de spitale vor trebui să muncească mai mult”, a declarat Marius Ionuț Mihăilică pentru Express de Banat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/