Se joacă corect și cărțile sunt pe față, chiar dacă vremurile dificile scot la iveală lăcomia și lipsa de onoare față de cel care face ca lucrurile să funcționeze – clientul nostru. Vor să fie altfel și punctează prin corectitudine și proiecte de top.
Apărută din anul 2016 pe piața de specialitate din Caransebeș, cu cele două divizii Britannia Imobiliare și Britannia Development, firma aduce în prim plan construcția la cheie de apartamente, case tip duplex și triplex. Dar asta nu este tot, Britannia va scrie istorie în municipiul Caransebeș, o dată cu ridicarea primului bloc cu lift din oraș.
Proiectele ambițioase se materializează cu succes și asta pentru că cineva a înțeles că doar atunci când ești corect față de client poți realiza lucruri mărețe, mai ales acum, într-o perioadă atât de dificilă din punct de vedere economic.
„Cea mai mare problemă pe care o resimte nu doar firma ci și cumpărătorii o reprezintă creșterea prețurilor, în primul rând la energie, gaze și combustibili, ceea ce se reflectă în prețul materialelor. Deși, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețul de achiziție al materialelor de construcții a crescut cu aproape jumătate, prețul de vânzare al produsului finit la Britannia a rămas același și asta ne diferențiază de restul.
Am înțeles în acest fel să ne respectăm clienții și să oferim spre vânzare produse de calitate, case la cheie, la același preț din momentul semnării contractului. Suntem parteneri loiali, prețurile noastre nu fluctuează în funcție de modificările materialelor de pe piață, cu toate că veniturile noaste scad. Dar ținem la respectarea clauzelor contractuale. De pildă, avem acum două duplexuri și un triplex contractate în fază de proiect al căror preț nu se modifică, comparativ cu piața timișoreană unde prețurile au crescut semnificativ. Ne place să creăm altfel, nu mergem pe rustic, pe lemn, vrem ca totul să fie modern, combinații de culori vii.”, spune Adina Pasere, administratorul Britannia Development.
Din păcate vremurile pandemice pe care le traversăm au pus în stand-by numeroase intenții de construire și au încurcat activitatea de vânzare-cumpărare a imobilelor, fapt despre care Adina a declarat:
„E o situație interesantă pe care nimeni nu ar fi putut-o anticipa. Oamenii sunt sceptici și nu se mai aruncă așa, cu una cu două să cumpere deși, cei care au proprietăți s-ar bucura să vândă la prețurile actuale un pic mai mari. Cei care au bani cash spun că mai bine așteaptă fiindcă prețurile de pe piața imobiliară din prezent s-au mărit prea mult, iar cei cu credite nu se mai încadrează, o dată cu creșterea prețurilor.”
Adina Pasere, menționează că în funcție de solicitări se pot realiza construcții după proiect pe terenul deținut de client sau pot fi oferite proiecte pentru diferite imobile, toate acestea în funcție de opțiunile clientului. Sigur că nu e pierdut din vedere confortul interior, de aceea pot fi oferite doar servicii de amenajări și design interior. Portofoliul firmei cuprinde până în prezent numeroase clădiri cu peste 50 de incinte de locuit, de la garsoniere, apartamente cu una, două sau trei camere, în blocuri executate după cerințele urbanistice ale municipalității, în regim de P+2. De asemenea, sub marca Britannia Development au fost construite peste 10 case duplex, triplex și case individuale. Detalii pot fi văzute pe site-ul firmei unde sunt prezentate cele două tipuri de ansambluri York și Watford.
Cât privește partea de imobiliare, administratorul firmei, Adina Pasere, membră a Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România, este certificată REALTOR prin apartenența la cea mai prestigioasa asociație profesională din industria imobiliară la nivel mondial ce respecta un Cod Etic strict, ceea ce reprezintă o garanție în plus în ceea ce privește calitatea acest domeniu de activitate.
Firma Britannia Developement cu sediul în Caransebeș a luat în calcul extinderea activității și la Timișoara fiindcă au fost cereri dinspre beneficiari, persoane fizice. Fin observator al pieței, administratorul Britannia Development, Adina Pasere, spune că în Caransebeș, prețurile nu reflectă adevărata valoare a unui imobil, pentru că apartamentele vechi de exemplu, se vând cu prețuri apropiate de o casă nouă, între 50 și 70.000 de euro. O cauză o constituie și faptul că nu pot fi obținute credite pentru apartamente noi. Și în plus oamenii nu sunt educați pentru a alege să lucreze cu profesionist.
Însă ceea ce se pregătește acum este un „city-ville”, un complex de mai multe apartamente pentru zona centrală a Caransebeșului, acolo unde regimul de înălțime permite clădiri mai înalte de P+4. Cu alte cuvinte urmează construirea primului bloc cu lift în municipiul de pe Sebeș și Timiș. Nu vor lipsi nici spațiile pentru birouri și cele comerciale care vor da o față nouă zonei, unde momentan se fac studiile de specialitate privind calitatea terenului. Dezvoltatorul imobiliar menționează că oportunitatea construirii acestui „oraș în oraș” este dată de cererea de locuințe înregistrată mai ales înainte de pandemie și pentru că „nouă ne place să facem lucruri altfel, inedite. Și apartamentele pe care le propunem sunt altfel! Sperăm să dăm drumul în anul 2023 la acest grup de construcții din zona A, a Caransebeșului, în condițiile în care anul viitor lansăm proiectul. Mai durează alți câțiva ani până la darea în folosință!”, completează Adina.