Se reîntoarce pesta porcină în Timiș. Cadravrele a doi porci mistreți găsite în apropiere de Lugoj

Inspectorii sanitar-veterinari confirmă prezența unui focar de pestă porcină africană în Timiș, după ce au prelevat probe de la doi porci mistreți găsiți morți pe raza comunei Bârna. Pesta porcină nu se transmite la om.

Astfel, Centrul Local de Combatere a Bolilor Timiș s-a reunit astăzi, sub conducerea subprefectului Mircea Băcală, pentru a lua măsurile care se impun în această situație.

“S-a emis o hotărâre în baza căreia s-a stabilit zona afectată care reprezintă o rază de 13 km de la caz/locul unde au fost găsite cele două cadavre de porci mistreți”, potrivit unui comunicat al Prefecturii Timiș.

Autoritățile au stabilit că zona afectată este formată din zona afectată care are o rază de 8 km și cuprinde localitățile Surducu Mic, Săceni, Sărăzani, Botești, Mîtnicu Mic, Surduc, Glatna Montană, Fârdea, Hăuzești, Nădrag, Crivina, Drinova, Botinești, Jurești și Pogănești. De asemenea, există și o zonă tampon de încă 5 km, care cuprinde Jdioara, Jena, Criciova, Găvojdia, Cireșu, Măguri, Lugojel, Tapia, Sudriaș,  Traian Vuia, Jupani, Dumbrava, Bucovăț, Drăgșinești, Glatna Montană și Zolt.

În luna mai, inspectorii sanitar-veterinari au identificat două cadavre a doi porci domestici aruncate pe marginea drumului care leagă Ghiroda de Moșnița Veche. Rezultatele analizelor au indicat prezența pestei porcine. Între timp, boala a fost descoperită și la animale din Icloda și Recaș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/