Se reconstruiește habitatul în 110 peşteri din Caraş-Severin!

casinoherculane by sungarden

Săptămâna aceasta, orașul de pe Valea Carașului va fi gazda unei noi întâlniri organizate de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș cu factorii interesați, scopul acțiunii bazându-se pe informarea grupurilor-țintă despre eforturile întreprinse în cadrul proiectului LIFE 13 NAT /RO/001488 „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa”.

În perioada 18-19 decembrie, discuția care va avea loc la Hotel Caraș Oravița va aduce în atenția publicului problematica protecției habitatului 8310 şi a ecosistemului subteran, o întâlnire în care implicarea și schimbul de idei vor juca un rol important în acțiunile de protecţie şi conservare a peşterilor din judeţ.

Proiectul „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei Beușnița” este implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Timiş, în perioada 01.07.2014-31.12.2021, și este finanțat prin programul LIFE + Natura. Scopul proiectului este de a reconstrui morfologia habitatului 8310 pentru 110 peşteri/avene, de a depolua habitatul prin colectarea deşeurilor şi de a conserva zonele de hibernare, naştere şi hrănire a populaţiilor pentru 14 specii de lilieci (chiroptere).

Prin intermediul proiectului se are în vedere reabilitarea și conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa, respectiv a 110 cavități închise publicului (avene şi peşteri), degradate sau poluate, reasigurându-se astfel habitatele naturale pentru mai multe specii de chiroptere (lilieci). Totodată, se urmărește dezvoltarea unei metodologii la nivel regional, național și european de bună gestionare a habitatului 8310 prin implicarea activă a comunităților locale.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În cadrul evenimentului organizat la Oravița sunt invitați să participe: reprezentanți ai Consiliului județean Caraș-Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraș-Severin, Garda Naţională de Mediu Comisariatul Caraș-Severin, Administraţia Parcului Naţional Cheile – Nerei Beuşniţa, Sistemul de Gospodarire a Apelor Caraș-Severin – Apele Române, membrii ai consiliului consultativ de administrare și consiliului științific al Parcului Naţional Cheile – Nerei Beuşniţa, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Caraş-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Autorităţile publice locale din aria proiectului, precum şi ONG-uri din domeniul protecţiei mediului şi speologiei.

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/