Se realizează primul parc fotovoltaic al Timișoarei

Parc fotovoltaic pentru energie verde

Primarul Dominic Fritz și Diana Buzoianu, ministra Mediului, au semnat au semnat contractul de finanțare pentru realizarea primului parc fotovoltaic al Timișoarei.

Potrivit Primăriei Timișoara, valoarea totală a investiției este de 32,2 milioane de lei, cu TVA inclus, finanțarea fiind obținută prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.

Parcul fotovoltaic va aduce beneficii directe pentru oraș: costuri mai mici, emisii reduse și o infrastructură mai sustenabilă. Este doar unul dintre proiectele prin care transformăm Timișoara într-un oraș verde și inteligent, capabil să își producă, din surse regenerabile, o parte semnificativă din energia pe care o consumă”, a declarat Dominic Fritz.

În perioada următoare, Primăria Timișoara va iniția procedurile pentru lansarea achiziției de servicii de proiectare și execuție a lucrărilor.

Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate de 5,6 MW și va produce anual, în medie, aproape 7.800 MWh de energie verde. Panourile solare vor fi instalate pe un teren de circa 20 de hectare, situat în apropierea stației de epurare din Freidorf.

„Energia generată va acoperi aproximativ două treimi din consumul necesar pentru iluminatul public din Timișoara, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor lunare, în prezent estimate la peste 1,2 milioane de lei. Pe lângă economiile financiare, proiectul Primăriei Timișoara va contribui și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 4.800 echivalent tone de CO₂ anual”, a informat Primăria Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/