Cea de-a V-a ediție a festivalului pentru copii, eveniment organizat de Teatrul de Vest din Reșița, va avea loc în perioada 21 – 29 mai.
Timp de nouă zile, municipiul de pe Bârzava va fi gazdă pentru 12 trupe de teatru din Arad, Brașov, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Petroșani, Botoșani, Oradea, București, Timișoara, Ploiești și Pitești, care și-au anunțat participarea la cea de-a V-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor”.
Deschiderea festivalului va avea loc în 21 mai și se va încheia opt zile mai târziu – pe 29, perioadă în care la Reșița vor avea loc câte două spectacole pe zi. În ultimele patru zile, în intervalul 26 – 29 mai, evenimentul se va desfășura concomitent și în municipiul de pe Timiș și Sebeș, Casa de Cultură „George Suru” și Primăria Caransebeș, rămânând, după ediția de anul trecut, partenerii festivalului. Reprezentații vor mai avea loc și la Oțelu Roșu, Oravița, Anina și Bocșa. Spre deosebire de anii trecuți, când spectacole cuprinse în cadrul festivalului se mai jucau la Carașova și Teregova, acest lucru nu va mai fi posibil la această ediție, sălile de spectacole din cele două comune aflându-se în reabilitare. Sub semnul întrebării rămâne și reprezentația de la Moldova Nouă, potrivit conducerii Teatrului de Vest.
Managerul Teatrului de Vest din Reșița, Florin Ionescu, a declarat că ediția din acest an a festivalului le depășește pe toate cele de până acum, selecția trupelor participante făcându-se riguros de organizatori.
„Am certitudinea că această ediție este cea mai amplă de până acum și calitativ vorbind, din punct de vedere al spectacolelor care ne vin în festival, dacă mă gândesc la cum arăta prima ediție făcută pe fugă și la cum arată aceasta, pregătită din timp, care o să ne bucure pe toți. Este pentru prima dată când selecția s-a produs la nivel național, în sensul că Teatrul de Vest a trimis cereri de înscriere la toate teatrele și ca o mărturie a faptului că teatrul din Reșița chiar a devenit cunoscut și are o oarecare importanță la nivel național, am avut peste 20 de teatre înscrise în festival. Deci a fost o selecție destul de serioasă, pentru că, din păcate, a trebuit să refuzăm jumătate. Am primit la toate, evident, trailere, am primit înregistrările complete, pe care împreună cu domnul secretar literar Boda și cu o parte din tinerii actori le-am și vizionat.”, a declarat Florin Ionescu, în cadrul conferinței de presă susținută cu prilejul prezentării celei de-a V-a ediții a festivalului.
Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș.