Se oprește apa! Aproape 1.000 de lugojeni vor fi debranșați de la rețea dacă nu-și plătesc restanțele

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Operatorul lugojean de apă-canal, Meridian 22, pregăteşte una dintre cele mai mari operațiuni de recuperare a datoriilor din ultimii ani. Acțiunea va fi pusă în practică începând cu a doua jumătate a acestei luni.

Societatea va lua în același timp două măsuri: debranşarea şi acţionarea în instanţă a rău platnicilor, pe liste fiind circa 1.000 de restanţieri, de la blocuri şi case, inclusiv din satele aparținătoare Măguri şi Tapia, aflaţi în evidenţe cu restanţe neachitate din 2019. Suma restantă, inclusiv penalități de întârziere, numai pe anul trecut, pe care Meridian 22 o are de recuperat de la rău platnici este de 650.340 lei.

„Conform art. 32, alin. 1 din legea 241/2006, republicată, operatorii de apă şi canalizare au dreptul să sisteze prin debranşarea de la reţeaua publică de apă furnizarea/prestarea serviciilor către utilizatorii care nu achită contravaloarea serviciilor de apă şi canal în cel mult 30 de zile de la expirarea termenului scadent de plată a facturilor emise. În paralel se vor înainta dosarele cu restanţe în instanţă. Se vor parcurge integral toate procedurile legale şi notificarea prealabilă a restanţierilor, condiţie care se va considera îndeplinită şi în cazul refuzului de primire din partea abonatului. Permanentizarea datoriilor la apă-canal pune în pericol asigurarea lichidităţilor Meridian 22 pentru achitarea furnizorilor, precum şi furnizarea apei potabile pentru persoanele care îşi achită la timp consumul şi facturile de plată. După practica anilor precedenţi, singura măsură eficientă de recuperare a datoriilor de la cei care nu vor să respecte obligaţiile contractuale este debranşarea de la reţea. Toţi restanţierii sunt aşteptaţi în termen de cinci zile de la notificare, la casieria de la parterul unităţii din strada Plopilor, nr. 22. pentru achitarea debitelor. Plata se poate face şi prin Internet-Banking sau prin terminale electronice tip Pay-Point din magazine, un-doi centru plăţi. Nu este corect ca din cauza a 8% dintre beneficiari, care nu achită consumul de apă, sistemul municipal să fie pus în situaţia de a fi oprit”, a precizat Florin Iovescu, director interimar al Meridian 22.

STPT job 1000x200

Dintre cei aproximativ 13.000 de abonați la apă-canal din Lugoj, Măguri şi Tapia, circa 300 de restanțieri de la blocuri şi 700 de la case au datorii între 500 şi 2.000 de lei. Există însă şi datornici, persoane fizice, cu sume mari, care ajung până la 10.000 de lei. Costurile rebranșării va fi suportat de cei în cauză, dar numai după ce îşi vor plăti integral datoriile, inclusiv ultima factură. Rebranșarea costă 1050 de lei şi se face în termen de cinci zile de la plată.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/