Sute de oameni de pe Valea Bistrei s-ar putea întoarce la muncă dacă rezultatul negocierilor dintre reprezentanţii Ductil Steel şi investitorii interesaţi de preluarea combinatului va fi un succes. Numele unuia dintre ei obligă însă la un entuziasm rezervat!
Primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, e la curent cu tot ceea ce se întâmplă la combinatul de dincolo de Bistra, pentru că de reluarea activităţii depinde şi soarta urbei şi a oamenilor din întreaga zonă. „Tot timpul am spus că sper şi cred în repornirea combinatului. O spun în continuare, chiar dacă multe voci m-au criticat. Speranţele devin tot mai mari, pentru că discuţiile sunt destul de avansate în momentul de faţă pentru vânzarea combinatului. Se pare că se negociază preţul de vânzare în momentul de faţă. Sper să se întâmple cât mai repede, deoarece la noi în zonă chiar e nevoie de locuri de muncă. Făcând o analiză, vom constata că ar trebui un minim de 500 de locuri de muncă la nivelul Văii Bistrei”, a declarat edilul-şef.
În această afacere ar fi implicat, după cum a aflat primarul, şi Iosif Armaş, personaj de tristă amintire pentru Băile Herculane, unde a lăsat numai paragină în urma sa. La Oţelu Roşu e deja destulă rugină, astfel că nu prea ar mai avea ce să distrugă. Rămâne de văzut cu cine negociază conducerea Ductil Steel şi, mai ales, dacă negocierile se vor finaliza cu vânzarea combinatului şi, ulterior, cu redeschiderea lui.