Se lucrează, în sfârșit, la reabilitarea Casei Muhle. Acoperișul e aproape gata

Viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără a inspectat lucrările care au loc la Casa Muhle de pe bulevardul Mihai Viteazul, ca să verifice dacă muncitorii respectă proiectul de autorizație și dacă lucrările sunt conforme cu obligațiile asumate.

Acoperișul casei-simbol a Timișoarei este finalizat în proporție de 95%, susține viceprimarul Cosmin Tabără. Totuși, în lucrări sunt câteva întârzieri.

„Se lucrează la reabilitarea fațadei clădirii, dar pe interior încă nu se execută lucrări majore. Cu toate că se respectă proiectul, îmi exprim regretul că un astfel de imobil, construit între anii 1866-1868, reprezentativ pentru istoria Timișoarei, nu se regăsește în proprietatea orașului, și să fi putut exista aici o casă memorială dedicată familiei Muhle. Respectând deciziile instanțelor de judecată, nu ne rămâne decât să supraveghem ca imobilul să revină într-un timp cât mai scurt la starea inițială. Este un imobil impresionant prin istoria sa, prin identitatea foștilor proprietari. Este superb până și alunul secular din grădina casei, unul rar, turcesc. Păcat că lipsește grădina de trandafiri… Suntem datori să readucem la viață tot ceea ce a însemnat tradiția și istoria orașului nostru, să ne protejăm patrimoniul.”, a spus Cosmin Tabără.

La rândul său, și consilierul lui Cosmin Tabără, fost președinte al Asociației „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, susține că orașul are nevoie de un muzeu al rozelor și o casă memorială Muhle.

„Apărarea acestei case a început în anul 2013, societatea civilă a ripostat la acel moment pentru că proprietarii au încercat să dea jos acoperişul din dorinţa de a lăsa clădirea să se autodistrugă. Noi am preluat dorinţa timişorenilor şi am dus-o mai departe, am făcut toate demersurile pentru a apăra această clădire. A existat şi o plângere penală, după aceea am solicitat intervenţia primăriei, care, după cum ştiţi, a câştigat acest proces. Au fost câţiva ani în care s-a tergiversat punerea în execuţie a sentinţei judecătoreşti definitive şi irevocabile. Aşadar, am reuşit să forţăm proprietarii să readucă această casă dragă timişorenilor la starea iniţială. Suntem bucuroşi că această clădire începe să arate acum bine şi nu ne mai face de râs, ţinând cont de istoricul acestei clădiri. Noi încă solicităm ca această clădire să fie expropiată pentru că Timişoara are nevoie de un muzeu al rozelor şi o casă memorială Muhle.”, a spus Ilie Sârbu.

Monument istoric, casa Muhle este una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara și a aparținut familiei de florari Muhle. A fost construită în jurul anilor 1866-1868, cumpărată în 1878, împreună cu terenurile din jur, de florarul Wilhelm Muhle și a aparținut, ulterior, fiului său, arhitectul peisagist Arpad Muhle. Vila era înconjurată de o imensă grădină de flori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/