Protestele sindicale desfășurate în întreaga țară au ajuns și la Reșița. Membrii Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România au ieșit astăzi în stradă, exprimându-și nemulțumirea față de politica actualei guvernări. FSNPPC este membră a CSN „Cartel Alfa”, fiind reprezentativă la nivelul sectorului de activitate „Ordine publică”, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne.
Principalele revendicări se referă la abrogarea Art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a ½ din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022; abrogarea art. VII din OUG 226/2020 care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației; majorarea, la plafonul permis de lege, de 25%, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat în prezent polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combaterea criminalității organizate etc.
Totodată, sindicaliștii cer majorarea normei lunare de hrană acordată personalului MAI, încadrarea în condiții mai avantajoase a personalului contractual din MAI, care este tratat neunitar și discriminatoriu din acest punct de vedere și acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din MAI, aflați, încă din 20 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea.
După o oră și jumătate, timp în care atmosfera a fost animată de președintele CNS Cartel ALFA Caraș-Severin, Marian Apostol, sindicaliștii au depus un memoriu la Prefectură, memoriu adresat Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României.