Se înmulțesc plecările de la Ripensia, care ar putea schimba „casa”!

Ripensia Timișoara este concediu în fotbalistic, dar la nivel ”administrativ” sunt mutări și decizii importante de luat. Momentan, trei plecări sunt certe din rândul jucătorilor, iar situația cu antrenorul e tot ”în aer”!  Președintele Dumitru Mihu spune că și stadionul Electrica generează nemulțumiri, iar echipa s-ar putea să se mute din primăvară! 

Ripensia a avut banchetul miercuri, dar luni, după ultimul joc, patronul a mai avut o discuție cu fotbaliștii. ”Am avut o întâlnire amicală. Am discutat, la banchet ne-am distrat. Eu le-am ascultat punctele de vedere, ei mi-au ascultat doleanțele”, ne-a mărturisit Dumitru Mihu. Alexandru Pelici nu a mers la Buzău, la ultimul joc, și le-a mulțumit fotbaliștilor pentru tot. Totuși, Mihu speră să-l mai facă să se răzgândească. ”Se poartă tratative, discuții. În funcție de cine va fi antrenor, depinde foarte mult”, explică principalul finanțator.

Deja doi jucători și-au reziliat contractele cu Ripensia. Primul a fost Marius Fotescu, iar al doilea, Marius Staicu, jucător care în trecut a evoluat la Reșița. ”Astăzi am reziliat. Posibil să mai urmeze două-trei plecări”, spune președintele clubului. Adrian Zaluschi e și el de domeniul trecut pentru club. ”El a semnat cu altă echipă. Este dreptul lui, era la final de contract. Are o vârstă corectă, e normal să-și dorească să facă pasul. Are o familie, are un copil mic. Noi i-am făcut o ofertă, dar nici  nu am licitat”, a explicat Mihu. Informațiile sunt ză zaluschi a semnat cu Dunărea Călărași.

Ripensia a renunțat să mai joace în Ciarda Roșie din vară, iar arena a rămas doar pentru juniori. Echipa mare a venit pe Electric,a stadion ce aparține Societății de Transport Public Timișoara. Totuși, terenul prost îi nemulțumește pe ripensiști. „Vom încerca să intervenim iarna aceasta. Luăm în calcul și revenirea pe «Dan Păltinișanu», pentru că am observat că atunci când am jucat în deplasare pe terenuri bune și mari, am cauzat probleme adversarilor, La Pitești, la Buzău, etc”, ne-a mai dezvăluit Mihu.

Cu 24 de puncte, Ripensia iernează pe locul 14.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/